Președintele Klaus Iohannis a ținut o declarație de presăm alături de premierul Belgiei, aflat în vizită la București. Șeful statului a detaliat discuția pe care a avut cu prim-ministrul Belgiei aflat la Cotroceni.
Premierul Belgiei și președintele României au discutat despre importanța alianței și securizarea Flancului Estic al NATO.
„Această vizită reflectă solidaritatea europeană și aliată, într-un moment în care situația de securitate este profund afectată de războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei.
Pe aceeași linie a solidarități se înscrie și prezența la Constanța, a contigentului belgian desfășurat în cadrul forței de răspuns a NATO, alături de alte forțe aliate. Această contribuție este parte a măsurilor NATO de consolidare a măsurilor de apărare (…) În cadrul consultărilor de astăzi am discutat perspectivele noastre în contextul crizei din Ucraina și caracterul său multidimensional precum și răspunsul statelor noastre și alm organizațiilor din care facem parte (…) În plan securitar, am evidenţiat că este necesară implementarea rapidă a recentelor decizii adoptate la Summitul extraordinar al Alianţei, în special crearea Grupului de Luptă în România.
Consolidarea echilibrată, pe termen lung, a posturii de apărare şi descurajare a NATO pe întregul Flanc Estic, ca reacţie la agresiunea Rusiei, trebuie accelerată. Este clar că avem nevoie de o apărare unitară, coerentă şi mai puternică pe Flancul Estic pentru a avea o descurajare mai eficace, în special la Marea Neagră”, a declarat Klaus Iohanni,s la Palatul Cotroceni.