Klaus Iohannis: În această criză ieşirea nu se realizează prin austeritate, ci prin investiţii. Acum 10 ani s-a încercat ieşirea din criza prin austritate

Klaus Iohannis: În această criză ieşirea nu se realizează prin austeritate, ci prin investiţii. Acum 10 ani s-a încercat ieşirea din criza prin austritate
foto: Facebook @ Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marți, în urma discuţiilor cu ambasadorii statelor UE, că ieşirea din această criză nu se realizează prin austeritate, ci prin investiţii.

„Tocmai am finalizat o întâlnire cu ambasadorii statelor UE, organizată de Portugalia. Am abordat multe teme, importante pentru noi, pentru UE. Evident, am discutat un pic despre felul în care am reuşit să gestionăm pandemia, despre ultimele concluzii din Consiliul care s-a desfăşurat joi şi vineri la Bruxelles, despre politica globală, despre felul în care strategic vom aborda relaţia cu Federaţia Rusă sau China, despre conferinţa despre viitorul UE, unde voi avea şi eu un eveniment. Am discutat, evident, despre redresarea economică, o temă extrem de importantă. Am discutat despre PNRR, unde şi noi am depus o astfel de aplicaţie şi aşteptăm imediat după pauza de vară să primim un răspuns pozitiv.

Am discutat şi despre cum se vede în UE depăşirea crizei economice. În acest context aş face o remarcă şi interesantă, şi importantă pentru români. Vineri am avut un eurosummit în format extins. Mi s-a părut foarte aplicată şi interesantă discuţia acolo, fiindcă acolo avem posibilitatea să vedem cum s-a gestionat ieşirea din criza economică de acum 10 ani şi cum se gestionează acum. Concluzia cea mai importantă este că din această criză ieşirea nu se realizează prin austeritate, ci prin investiţii. Acum 10 ani s-a încercat ieşirea din criza prin austritate. Rezultatul nu a fost unul bun. Cu toţii am învăţat lecţia de acum 10 ani şi de data aceasta nu se vom aplica politici de austeritate”, a declarat Iohannis.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:10 - Lucian Bode și Robert Sighiartău au votat imediat după ce s-au deschis secțiile de vot: „Am votat omul căruia i se potrivește cel mai bine haina prezidențială” / „Am votat pentru un om care poate să facă față tuturor provocărilor prin care trece România” (VIDEO)
08:05 - Cutremur în România, duminică dimineață, în ziua alegerilor prezidențiale
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis secțiile de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)