Președintele Klaus Iohannisîl va primi, miercuri,la Palatul Cotroceni, pe Președintele Republicii Arabe Egipt, Abdel Fattah El-Sisi, care efectuează o vizită oficială în țara noastră, la invitația omologului român.
„Vizita înaltului oficial în România se înscrie în dinamica foarte bună a contactelor bilaterale la nivel înalt din ultima perioadă, cei doi șefi de stat având contacte dese în cadru multilateral, inclusiv cu ocazia Forumului la nivel înalt Africa-Europa (Viena, 17-18 decembrie 2018), a Conferinței de Securitate de la München (15-16 februarie 2019) și a Forumului UE-Liga Statelor Arabe (Sharm El-Sheikh, 23 februarie 2019).
Totodată, vizita oficială a Președintelui Abdel Fattah El-Sisi reflectă soliditatea relației bilaterale, precum și faptul că Egiptul, factor important în asigurarea stabilității și securității regionale, este unul dintre prietenii tradiționali ai României în regiune”, precizaează Administrația Prezidențială.
Cu prilejul consultărilor oficiale, Președintele României și Președintele Republicii Arabe Egipt vor evalua posibilitățile concrete de a dinamiza și aprofunda cooperarea bilaterală, pe toate domeniile de interes comun, în special în cel economic.
De asemenea, cei doi șefi de stat vor trece în revistă realizările celor două țări din perspectiva exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene și de către Egipt a Președinției Uniunii Africane.