La scurt timp după ce a cerut revocarea din funcție a ministrului de Finanțe, Darius Vâlcov, președintele Klaus Iohannis a atreas atenția, printr-un mesaj postat un mesaj Facebook, că faptele de corupție ale aleșilor compromit întrega clasă politică.
”Traficul de influență, deturnarea banilor publici, evaziunea fiscală și alte forme de corupție de care se pot face vinovați demnitarii nu compromit numai persoanele în cauză, ci și clasa politică în general și credibilitatea instituțiilor statului în ochii cetățenilor”, a trasnmis șeful statului.
În acest context, Iohannis a dat ca exemplu situația lui Laszlo Borbely, care a scăpat recent de urmărirea penală prin votul acordat de parlamentari, dar și cazul ministrului Darius Vâlcov, luat în vizor de DNA.
”Am asistat recent la sfidarea justiției în Parlament în cazul Borbely. Acum, un membru al Guvernului întârzie să-și prezinte demisia de onoare, acuzat fiind de trafic de influență. Mesajul meu este unul singur: nimeni nu este mai presus de lege, iar oamenii politici au o dublă responsabilitate, să-și respecte alegătorii și să întărească, prin cinste și corectitudine, instituțiile statului”, a mai menționat Klaus Iohannis.
Șeful statului a cerut duiminică seară revocarea lui Darius Vâlcov de la conducerea ministerului de Finanțe, după ce în cazul acestuia a fost declanșată urmărirea penală pentru trafic de influență, precizând că s-ar fi așteptat ca Vâlcov să își prezinte demisia. (Detalii AICI)
Foto: Facebook.com/klausiohannis