Președintele Klaus Iohannis a susținut, miercuri, o conferință de rpesă, după o întâlnire cu premierul Ludovic Orban și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, pe tema situației actuale a pandemiei de Covid-19. Șeful statuluia explicat, între altele, de ce este necesară cdarantinarea unor localități.
Președintele Iohannis a declarat că a cerut INSP o analiză privind evoluția epidemiei în orașele carantinate. Potrivit acestuia, datele relevă că începând cu 20 noiembrie la nivel național se observă o tendință de scădere a infecțiilor.
“Acest lucru se reflectă atât în numărul de infecții săptămânale și în media zilnică. Acest grafic arată evoluția de la începutul pandemiei și se vede foarte clar cum, de câteva zile bune, am ajuns pe un palier și tendința este de scădere.
Sunt date concrete, care dovedesc că măsurile luate de autorități au fost corecte și că populația a respectat măsurile”, a spus Iohannis.
Cu toate acestea, șeful statului explică faptul că, la nivelul unor localități se impune carantinarea din cauza numărului mare de infectări cu noul coronavirus.
“Nu am învins virusul: măsurile rămân în vigoare. Orice relaxare prematură periclitează rezultatele obținute.
De ce e nevoie de carantinare în localități? Când rata de infectare crește prea mult se impun măsuri suplimentare, adică carantinare zonală, care reduce mobilitatea. Locuitorii se întâlnesc mai rar, inhibând răspândirea virusului”, a spus Iohannis.
El a dat și câteva exemple de orașe care se află în carantină în acest moment.
“Exemple în orașele carantinate din Cluj (Gherla), Sălaj (Zalău). Se vede pe grafic că din momentul carantinării, foarte rapid creșterea încetinește și după 7 zile începe să scadă rata infectării. În aceste două grafice se vede chiar o scădere accentuată.
În Sibiu și Baia Mare se observă aceeași tendință”, adaugă Iohannis.
De asemenea, întrebat despre o posibilă carantinare a Capitalei, ținându-se cont că de peste o lună orașul se află în scenariul roșu, Iohannis a precizat că ‘nu este o decizie ușoară’.
“Decizia de carantinare nu e ușoară, fiindcă impactează viața tuturor locuitorilor. Exact din acest motiv am solicitat INSP o metodologie clară pentru carantinare. E un sistem de puncte pentru diferite criterii și în final se face o sumă, iar carantinarea se poate lua în calcul local când punctajul devine foarte mare. Am întrebat azi unde stăm și pentru București încă nu s-a ajuns, din fericire, la un număr de puncte care să aducă carantinarea”, a spus Iohannis.
“În acest context de carantină și lockdown, vreau să fie foarte clar: nu există nici o intenție să promovez o carantină la nivel național după alegerile parlamentare din 6 decembrie.
Sunt politicieni fără scrupule care încearcă să se promoveze cu știri de tip senzațional.
Deci lockdown nu se întâmplă”,a spus Iohannis.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.