Liderul PNL, Klaus Iohannis, afirmă că este normal ca serviciile de informaţii să aibă ofiţeri acoperiţi în presă şi în politică, întrucât acest lucru face parte din activitatea serviciilor.
Întrebat dacă este normal ca serviciile de informații să aibă ofițeri acoperiți în presă și în politică, Iohannis a răspuns afirmativ.
„Da, eu cred că face parte din activitatea serviciilor şi nu cred că este vreo problemă. Eu, personal, consider că în servicii avem profesionişti foarte buni, dar nu cred că trebuie noi să le spunem cum să îşi facă treaba”, a răspuns Iohannis pentru Adevărul Live.
Președintele PNL a adăugat că el nu a fost ofițer acoperit „al niciunui serviciu de informații”.
Întrebat cum vede scandalul creat în urma autodeconspirării lui Robert Turcescu, Iohannis a spus: „Nu cred că este ceva foarte important cazul lui Turcescu”.
Despre candidatura lui Teodor Meleșcanu, Iohannis a spus că o consideră puțin „forțată”.
„Nu este un lucru interzis prin vreun act normativ, dar mi se pare puţin forţată această intrare, să fii astăzi şef al SIE şi mâine să fii candidat la Preşedinţia României. Cred că aici ar fi nevoie de o reglementare suplimentară”, a spus el.
În plus, Iohannis a spus că nu vede niciun motiv ca actualul şef al SRI, George Maior, să fie schimbat. „Nici nu cred că este o discuţie de acest fel”, a spus Iohannis.