Klaus Iohannis, discuție cu Charles Michel și cu alți lideri UE. Președintele României s-a pronunțat pentru adoptarea de sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei

Klaus Iohannis, discuție cu Charles Michel și cu alți lideri UE. Președintele României s-a pronunțat pentru adoptarea de sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei
Foto: Facebook @ Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a participat luni la o reuniune de coordonare, care s-a desfășurat în format de videoconferință și care a fost organizată de președintele Consiliului European, Charles Michel, și „s-a pronunțat pentru adoptarea de către Uniunea Europeană de sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei, care să aibă un impact relevant asupra acesteia”, informează Administrația Prezidențială.

La reuniune au mai participat premierii Krisjanis Karins (Letonia), Xavier Bettel (Luxemburg), Eduard Heger (Slovacia), Viktor Orban (Ungaria) și Micheal Martin (Irlanda).

„Discuțiile s-au concentrat pe evoluțiile legate de agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, cu accent pe eforturile de gestionare a situației umanitare din Ucraina și măsurile de sprijin pentru refugiați. Au fost abordate aspectele legate de  implementarea sancțiunilor adoptate de Uniunea Europeană la adresa Rusiei, respectiv a Belarusului, precum și continuarea procesului de identificare a noi măsuri restrictive”, se arată în comunicatul transmis luni de Administrația Prezidențială.

Potrivit Președinției, liderii din UE au discutat și despre consolidarea dimensiunii de securitate şi apărare a Uniunii Europene în contextul adoptării Busolei Strategice, despre securitatea aprovizionării cu energie la nivel european, cu accent pe reducerea dependenței energetice față de Rusia şi identificarea de măsuri în plan european pentru limitarea efectelor prețurilor ridicate la energie. Totodată, au mai fost abordate aspecte economice referitoare la consolidarea Pieței Interne, precum şi relațiile externe ale UE, cu accent pe relațiile cu China și situația din Bosnia – Herțegovina.

Nu în ultimul rând, oficialii au abordat progresele înregistrate în ceea ce privește Uniunea Bancară și Uniunea piețelor de capital în perspectiva Summitului Euro în format extins din 25 martie.

Klaus Iohannis „s-a pronunțat pentru adoptarea de către Uniunea Europeană de sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei”

„În cadrul intervenției sale, Președintele României a informat despre eforturile pe care țara noastră continuă să le depună pentru gestionarea fluxului de refugiați din Ucraina, precum și despre sprijinul direct acordat Ucrainei prin hub-ul umanitar de la Suceava, care beneficiază de sprijinul Comisiei Europene și al Statelor Membre. Președintele Klaus Iohannis a subliniat că acest sprijin trebuie acordat în continuare, evidențiind dificultățile cu care se confruntă populația care a rămas în Ucraina și accentuând nevoia urgentă de a se ajunge la încetarea focului și de a proteja civilii din Ucraina”, se mai arată în același comunicat.

Șeful statului român s-a pronunțat pentru adoptarea de către UE de sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei, care să aibă un impact relevant asupra acesteia.

Cât despre obiectivul de a asigura securitatea energetică a UE, Președintele României a reafirmat importanța diversificării surselor și a rutelor de aprovizionare cu energie, dar și necesitatea dezvoltării interconectivității între statele membre, în contextul obiectivului major al Uniunii de reducere a dependenței energetice de Federația Rusă.

„În ceea ce privește subiectul prețurilor ridicate la energie, Președintele României a reiterat nevoia de identificare cât mai rapidă a unor soluții convergente la nivel european, atrăgând atenția asupra dificultăților generate de legătura dintre scumpirea gazelor naturale și prețurile la energia electrică, ceea ce generează un impact nedorit asupra pieței. Președintele Klaus Iohannis a indicat că obiectivul imperativ este de a găsi soluții eficiente pe termen scurt, care să protejeze cetățenii europeni și competitivitatea economică la nivelul Uniunii, pentru ca producția industrială și locurile de muncă din economiile europene să nu fie afectate pe termen lung de actuala criză energetică”, mai spune Administrația Prezidențială.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)
19:58 - Nicolae Ciucă: Proiectul meu de țară prevede un parteneriat real cu comunitățile locale pentru a duce soluțiile liberale acolo unde este cea mai mare nevoie de ele (VIDEO)
19:52 - „Rusia are tot dreptul de a ataca NATO acum”. Mesajul unui colonel american în retragere, după ce  Biden a permis Ucrainei să folosească rachetele ATACMS
19:43 - Drulă: Lasconi poate să intre în turul 2 / În PNL e disperare și se ascut cuțitele în culise. Ei și Ciucă știu că le vine nota de plată pentru guvernarea cu PSD (VIDEO)
19:43 - Laurențiu Gîdei, despre o posibilă înțelegere între PSD, AUR și PNL: „E o glumă! N-o să auziți niciun politician de la PSD că are vreun aranjament cu niciun partid sau competitor electoral” (VIDEO)
19:01 - Reacția lui Traian Băsescu după ce Marcel Ciolacu a spus că „tinerii noştri pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine” (VIDEO)
18:59 - Marina Almășan a obținut un nou de protecție împotriva fostului iubit, Georgică Cornu. Omul de afaceri, obligat să poarte brățară electronică încă 8 luni
18:34 - Băsescu: AUR accentuează curentul antidemocratic, antieuropean, anti-NATO. Eu nu cred că ei fac o politică a Moscovei. Așa cred ei că e bine pentru țară, ei așa gândesc și asta e mult mai rău (VIDEO)
18:33 - Cristian Tudor Popescu a anunțat pe cine va vota la alegerile prezidențiale de duminică: „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta. Mi-am făcut propriile observații și măsurători pe internet și pe stradă”
18:16 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. “Cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot” / Simion, despre momentul în care a jignit-o pe Șoșoacă: „A fost un derapaj regretabil” (VIDEO)