Klaus Iohannis, despre vizita oficială în Franța: Trebuie să arătăm că România ce zice, aia și face (VIDEO)

Klaus Iohannis, despre vizita oficială în Franța: Trebuie să arătăm că România ce zice, aia și face (VIDEO)

Președintele Klaus Iohannis a vorbit, marți, într-o declarație făcută de pe aeroportul Henri Coandă, despre subiectele vizitei oficiale pe care acesta o efectuează marți și miercuri în Franța, la invitația președintelui Francois Hollande.

Șeful statului a declarat că România are relații bilaterale cu Franța extrem de bune, iar vizita sa este de natură să demonstreze că parteneriatul strategic dintre cele două țări este important.

„Astăzi și mâine voi efectua prima vizită bilaterală din manadatul de Președinte. E o vizită la invitația domnului Francois Hollande. Vreaus ă subliniez importanța pe care țara noastră o acordă pateneriatul strategic cu Franța. Avem relații bilaterale foarte bune cu Franța.

Voi merge la Palatul Elyysee unde voi avea un dejun de lucru cu președintele Hollande, premierul Valls, minsitrul de Externe și al Economie din Franța. Apoi voi avea întâlniri cu președintele Senatului și al Adunării Generale.

Trebuie să arătăm că România ce spune, aia și face. Avem relații cu Franța care depășesc cadrul unui parteneriat strategic (..) Francofonia constituie o zonă de parteneriat foarte bună. Vom discuta aceste lucruri, chestiuni legate de UE și de actualitate cum ar fi combaterea terorismului și situația din Ucraina.

Joi voi lua parte la reuniunea informală a Consiliului European. E prima oară când iau parte la un Consiliu European (..) Aceste lucruri vin să pregătească evoluțiile din această vară. Procesul de consolidare a politicilor economice și monetare e important nu doar pentru țările din Europa, oricum România se pregătește să devină membru în zona euro, aceste chestiuni au importanță deosebită și pentru țara noastră”, a a declarat Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis vizita oficială in Franța

Urmăriți B1TV.ro și pe
`