Klaus Iohannis, despre REVOCAREA lui Kovesi: Mai avem un pic de citit la motivarea CCR (VIDEO)
Klaus Iohannis lansează un tir de atacuri la adresa PSD. Președintele a declarat, marți, că nu semnează încă decretul de revocare a şefei DNA, pentru că încă nu a finalizat analiza motivării deciziei CCR.
„Am citit motivarea deciziei Curţii. Ca să mai apară o confuzie, am spus prima oară că voi citi până o înţeleg foarte bine. Mai avem un pic de citit. Însă, citind această motivare, au apărut câteva lucruri pe care pot să vi le comunic, care m-au făcut să evaluez anumite demersuri într-o nouă lumină.
Motivarea CCR aduce multe întrebări.
Care sunt pașii, urmează să mă lămuresc cu juriștii din administrație și să ajungem la o concluzie. Trebuie să înțelegeți că nu este vorba de o speță simplă. Este vorba de o speță foarte complicată. Este vorba de o speță care, cu siguranță, va avea influență asupra felului în care funcționează statul român în continuare și cum interpretăm arhitectura statului. Nu putem să facem greșeala să aplicăm mecanic anumite lucruri, fiindcă riscul foarte mare care apare aici este să ne găsim într-o situație de formă fără fond. Noi nu avem nevoie de o construcție a statului care este o formă fără fond. Avem nevoie de un stat puternic și pentru a avea un stat puternic trebuie să găsim răspunsuri. (…) Motivarea foarte amplă scrisă de CCR ne dă câteva indicații, ridică câteva probleme. Nu putem face următorul pas până nu clarificăm ce anume ni se transmite în această motivare.”, a spus Iohannis, marți, la Cotroceni.
Președintele ia în calcul un referendum cu privire la revocarea lui Kovesi.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.