Klaus Iohannis, despre PNRR: Ne-am concentrat să asigurăm un echilibru între nevoile şi priorităţile naţionale şi cerinţele şi obiectivele care au fost stabilite prin acord la nivel european

Publicat: 02 06. 2021, 18:20
Foto: presidency.ro

Peședintele Klaus Iohannis spune că Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost construit pentru a fi asigurat un echilibru între prioritățile României și cerințele stabilite la nivel european. Șeful statului a vorbit despre PNRR, miercuri, în cadrul dezbaterii online „Să vorbim despre viitorul Europei” (Let’s talk – Future of Europe), organizată de către Grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European.

Klaus Iohannis, noi precizări despre PNRR

„Când am realizat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ne-am concentrat să asigurăm un echilibru între nevoile şi priorităţile naţionale – inclusiv infrastructura, sănătatea, educaţia – şi cerinţele şi obiectivele care au fost stabilite prin acord la nivel european în cadrul Planului European de Redresare. (…) În ceea ce priveşte România, am fost preocupaţi constant, în timpul procesului de negociere, la nivel european, de asigurarea unei cantităţi considerabile de resurse care ar putea susţine în continuare nevoile noastre privind investiţiile şi dezvoltare, alături de stabilirea bazei pentru pregătirea economiei şi societăţii noastre pentru cererile viitorului, inclusiv tranziţiile la digital şi la economia verde”, a spus Klaus Iohannis.

Planul Național de Redresare și Reziliență a fost prezentat, miercuri, în Guvern și a fost publicat pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

”Planul Național de Redresare și Reziliență este de astăzi pe site-ul MIPE,mipe.gov.ro/pnrr. Poate fi citit și analizat de toți românii din acest moment.(…) Este vorba despre 29,2 miliarde de euro, bani care vor fi folosiți pentru a construi aproximativ 450 de kilometri de autostradă, sute de școli și de creșe, vom construi și vom renova zeci de spitale. Vom avea un spital construit, cred, în 2024 și asta este o premieră”, a precizat Florin Cîțu.