Președintele Klaus Iohannis a comentat, miercuri, în cadrul emisiunii „Adevărul Live”, afirmația făcută în cadrul ședinței CSM, potrivit căreia e important ca procurorul general să fie membru CSAT.
„N-am spus că e important, am spus că e o chestiune care trebuie foarte bine judecată. CSAT nu se ocupă numai de apărarea țării, ci și de securitatea națională. Lupta anticorupție ține de securitatea națională. Sper să prindem zilele când sunt atât de puțini corupți când această temă nu mai ține de securitatea națională. Acum chiar cred că lucrurile de care se ocupă procurorul general sunt cel puțin la fel de importante ca cele de care se ocupă ministrul Transporturilor, bunăoară. Nu e vorba în niciun fel de amestecarea puterilor în stat, ci de o colaborare. Trebuie să ieșim puțin dintr-o paradigmă, multă lume crede că cele trei puteri trebuie mai mult să se apere. Toată lumea trebuie să colaboreze pentru a rezolva problemele României”, a spus Iohannis.
„Nu am spus că este obligatoriu, că nu se poate altfel, dar mi se pare că este o chestiune care trebuie foarte bine judecată”, a completat șeful statului.
Klaus Iohannis a declarat, marți, că între membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării ar trebui să se regăsească şi procurorul general, în perspectiva modernizării arhitecturii instituţionale a legilor siguranţei naţionale şi a legii CSAT.