Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj, marți, de Ziua Europei, și s-a arătat încrezător că „sprijinul românilor pentru Uniunea Europeană și pentru valorile fundamentale europene va rămâne de neclintit”.
Președintele României susține că Europa trebuie protejată „continuu”.
„Europa, ca simbol al valorilor păcii, libertății, democrației și drepturilor omului, are astăzi, când ne confruntăm la nivel global cu multiple provocări, un rol cu atât mai important. Europa în care trăim, Europa noastră, la care generații întregi au aspirat și pentru care au luptat, nu este un bun câștigat. Trebuie cu toții să o protejăm, continuu. Protejând Europa, ne protejăm pe noi, securitatea și prosperitatea noastră. Soluțiile europene pentru provocările actuale sunt soluții pentru viitorul cetățenilor noștri, iar țara noastră are capacitatea de a contribui substanțial, în continuare, la realizarea acestor obiective comune”, a scris Klaus Iohannis, marți, pe Facebook.
El mai susține că România este „un stat membru matur și responsabil”.
„Suntem un stat membru matur și responsabil, cu un profil solid și credibil, recunoscut și apreciat de partenerii noștri. Interiorizând aceste repere, am încredere că sprijinul românilor pentru Uniunea Europeană și pentru valorile fundamentale europene va rămâne de neclintit. La mulți ani, Europa! La mulți ani, România în Uniunea Europeană!”, a adăugat șeful statului.