Președintele Klaus Iohannis ar intenționa să convoace consultări cu liderii partidelor parlamentare în contextul criticilor venite de la experții Comisiei de la Veneția cu privire la Codurile penale și modificările la legile justiției, potrivit unor surse din cadrul Administrației Prezidențiale, citate de B1 TV.
Discuțiile dintre șeful statului și liderii politici ar urma să aibă loc săptămâna viitoare.
Într-un punct de vedere transmis vineri, reprezentanții Comisiei de la Veneția au atras atenția asupra faptului că modificările aduse Codului Penal și Codului de Procedură Penală din România slăbesc lupta anti-corupție și combaterea altor infracțiuni grave. (Detalii AICI)
Experții Comisiei de la Veneția au criticat și modificările la legile justiției, subliniind că acestea afectează eficiența, calitatea și independența sistemului judiciar, cu efecte negative asupra luptei împotriva corupției. (Detalii AICI)
În acest context, președintele Klaus Iohannis i-a cerut, vineri, demisia ministruluiJustiției,Tudorel Toader. Șeful statului îl acuză pe acesta de un ”comportament iresponsabil” și precizează că ”sub pretextul implementării recomandărilor Comisiei de la Veneția în cuprinsul Ordonanței de Urgență 92/2018, a inclus prevederi fără nicio legătură cu acestea, ba chiar contrare lor, de natură să sporească îngrijorarea partenerilor europeni”. (Detalii AICI)