Al doilea favorit pentru scaunul de la Cotroceni, Klaus Iohannis, a declarat, duminică seară, la încherea urnelor primului scrutin la prezidențiale, că a obținut rezultat foarte bun, care arată că românii doresc schimbarea.
„Eu sunt singurul candidat rămas în competiție dispus să garanteze independența justiției și statului de drept. Avem azi un rezultat foarte bun, care arată că se produce schimbarea. Îi chem alături de mine pe toți cei care nu vor să dea toată puterea alături de un singur partid. În ciuda tuturor pomenilor electorale, românii au votat corect”, a spus Klaus Iohannis.
„Acum e clar că au rămas în competiţie doi candidaţi: eu şi Victor Ponta. Este evident că românii au de ales între două variante: pe de o parte România lucrului bine făcut, o Românie normală, iar pe de altă parte România lucrului prost făcut, a scandalului şi a minciunii. De acum, competiţia este doar între noi doi”, a mai spus candidatul ACL.
Primele rezultate de tip Exit-Poll ale acestui tur de scrutin îi clasează pe primele două poziţii pe candidatul PSD la prezidenţiale, Victor Ponta şi pe candidatul ACL, Klaus Iohannis. (Detalii AICI)
Conform estimărilor făcute până la ora 19:00, Victor Ponta a obţinut între 38 şi 41% din numărul total de voturi, în timp ce Klaus Iohannis a obţinut între 31 şi 32% din voturi.
Vezi AICI primele rezultate ale exit-pollurilor