Klaus Iohannis a ajuns la spitalul ”Matei Balș”, la ora 13.00 / Premierul Florin Cîțu a convocat ședință de urgență la Guvern

Publicat: 29 01. 2021, 09:49
Foto. Inquam Photos

UPDATE, 29 ianuarie, ora 13.20: Președintele României a sosit la Spitalul Matei Balș, unde a susținut și o declarație de presă prin care le-a transmis condoleanțe familiilor afectate. Totodată, Klaus Iohannis a precizat că spitalele românești se confruntă cu o reformă structurală, context în care i-a cerut din nou ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, să lucreze la un proiect de reformă.

Știrea inițială:Președintele Klaus Iohannis va ajunge vineri, la ora 13.00, la Institutul ”Matei Balș”, acolo unde, dimineață, s-a produs un incendiu soldat cu patru victime în rândul pacienților COVID-19. Numeroși bolnavi au fost evacuați și transferați la alte unități medicale din București.

Premierul Florin Cîțu a convocat o ședință de guvern la ora 13.30, iar de la ora 14.00 va face declarații.

Deja la locul tragediei a ajuns Corpul de control al premierului.

Un incendiu a izbucnit, vineri dimineață, într-un corp de clădire al Spitalului ”Matei Balș” din Capitală. Patru pacienți au murit.

Mai mulți alți pacienți au fost evacuați și transferați la alte spitale:

  • 11 pacienți la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București;
  • 5 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență din București;
  • 6 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență „Elias”;
  • 4 pacienți la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș”;
  • 5 pacienți la Sf. Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”;
  • 3 pacienți la Spitalul Militar Central-ROL 2
  • 4 pacienți la Spitalul „Witting”;
  • 4 pacienți la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”;
  • 1 pacient la Spitalul MAI „Dimitrie Gerota”;
  • 3 pacienti la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”;
  • 7 pacienți la Spitalul de Urgență Floreasca

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Anchetatorii fac deja cercetări la fața locului. Potrivit unor surse, incendiul ar fi izbucnit de la un reșou.

Incendiul s-a produs într-o clădire veche, dar recent renovată a spitalului ”Matei Balș”, după cum a susținut Ministrul Sănătății. Vlad Voiculescu a mai precizat că spitalul „e una din instituțiile de sănătate care a fost bine finanțată în ultimii ani”.