Klaus Iohannis a vorbit la telefon cu președintele Consiliului European, Charles Michel: Șeful statului a solicitat asigurarea unui acces rapid la finanțare pentru toate statele UE, în vederea recuperării în urma crizei COVID-19
Președintele Klaus Iohannis a avut, miercuri, o discuție telefonică cu liderul Consiliului European, Charles Michel, în contextul pregătirii reuniunii Consiliului European, programată vineri, 19 iunie. Printre subiectele abordate în cadrul convorbirii s-au numărat Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 revizuit și Planul de redresare economică după pandemia de coronavirus, propus de Comisia Europeană, potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.
Klaus Iohannis, discuție telefonică cu președintele Consiliului European, Charles Michel, despre Planul de redresare economică, post-pandemia de COVID-19
În acest context, șeful statului ”a evidențiat necesitatea de a ajunge cât mai curând posibil la un acord final privind viitorul buget multianual al Uniunii pentru perioada 2021-2027. Acest buget ar trebui să fie substanțial, echilibrat și capabil să răspundă nevoilor tuturor statelor membre”. Totodat, Klaus Iohannis a subliniat că aceste politici, care și-au dovedit fiabilitatea, rămân relevante în situația actuală, jucând un rol foarte important în reducerea decalajelor de dezvoltare dintre statele Uniunii Europene.
În ceea ce privește politica de coeziune, președintele României ”a susținut creșterea transferurilor între diferitele fonduri, o concentrare adecvată nevoilor reale ale țării noastre, menținerea ratelor de co-finanțare și pre-finanțare din actuala perioadă de programare 2014-2020, precum și păstrarea actualei reguli de dezangajare a fondurilor europene de n+3 ani”.
Cei doi oficiali au discutat și despre Politica Agricolă Comună, șeful statului insistând asupra suplimentării alocărilor pentru dezvoltare rurală pentru România. De asemenea, în privința plăților directe, Iohannis ”a solicitat continuarea procesului de convergență externă a acestora, astfel încât sumele acordate fermierilor români din bugetul Uniunii să fie cât mai apropiate de cele din statele Europei de Vest”.
Cât despre Planul de redresare economică, propus de Comisia Europeană, Klaus Iohannis a pledat pentru ”asigurarea unui acces rapid și eficient la finanțare pentru toate statele membre, în vederea recuperării optime în urma crizei” și pentru ”o pondere mai mare a componentei de granturi comparativ cu cea de împrumuturi în totalul sumelor alocate pentru redresarea economică”.
De asemenea, șeful statului s-a pronunțat pentru o perioadă cât mai lungă în ceea ce privește implementarea noului instrument de redresare economică, astfel încât sumele alocate statelor membre să poată fi absorbite integral și eficient.
România, printre principalii beneficiari ai Planului de redresare economică
România este unul dintre principalii beneficiari ai Planului de relansare economică, în valoare de 750 de miliarde de euro, propus de Comisia Europeană, în contextul pandemiei decoronavirus.
Conform planului prezentat de șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, România ar urma să beneficieze de 33 de miliarde de euro, fiind astfel a șaptea țară din UE din punctul de vedere al sumelor alocate.
Fondul în valoare de 750 miliarde euro va fi împărțit în 500 de miliarde de euro – granturi și 250 miliarde de euro – credite.
Concret, tara noastră ar urma să primească 19.6 miliarde de euro sub formăde granturi și 13,4 miliarde de euro credite. Sumele vor fi disponibile începând din 1 ianuarie 2021. Asta dacă până atunci să fie aprobate de Parlamentul European, de Consiliu și de cele 27 de state membre.
Astfel, Italia și Spania, țările europene cele mai afectate de pandemia deCOVID-19ar urma să primească, 153, respectiv 149 de miliarde de euro, sub formă de granturi și credite.
De altfel, în luna mai, președintele Klaus Iohannis a avut o discuție telefonică despre Planul de redresare economică și cu șefa Executivului european.