Klaus Iohannis a promulgat o lege importantă. Judecătorii CCR, direct vizați
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea de modificare a Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Astfel, a fost eliminată obligativitatea ca, la numirea judecătorilor CCR, să fie prezenţi cel puţin o jumătare dintre membrii camerei Parlamentului care face numirea. Asta înseamnă că aceastase va face doar prin votul majorităţii celor prezenţi, indiferent dacă există sau nu cvorum.
„Fiecare Cameră a Parlamentului numeşte, în prezenţa membrilor săi, la propunerea Biroului permanent şi pe baza recomandării Comisiei juridice, în calitate de judecător, persoana care a întrunit cel mai mare număr de voturi”, arată noua formă a legii.
Forma veche prevedea că „fiecare Cameră a Parlamentului numeşte, cu votul majorităţii membrilor săi, la propunerea Biroului permanent şi pe baza recomandării Comisiei juridice, în calitate de judecător, persoana care a întrunit numărul cel mai mare de voturi.”
Propunerea legislativă îi aparţine deputatul PSD Eugen Nicolicea. El a invocat pentru această schimbare decizii ale CCR, precizează stiripesurse.ro.