Klaus Iohannis a muncit și azi: A promulgat legea pentru instituirea zilei de 11 iulie ca „Ziua Prieteniei dintre România şi Statele Unite ale Americii”

Publicat: 05 12. 2023, 12:00
Preşedintele Klaus Iohannis. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea prin care 11 iulie devine „Ziua Prieteniei dintre România şi Statele Unite ale Americii”.

11 iulie, Ziua Prieteniei dintre România şi SUA

Legea a fost inițiată de parlamentari de la PNL, PSD, UDMR şi din grupul minorităţilor naţionale. Ei au notat, în expunerea de motive, că au ales această zi deoarece pe 11 iulie 1997 Bill Clinton, atunci președintele SUA, a venit în România și a susținut un discurs prin care a încurajat evoluţia ţării noastre în direcţia democratizării.

„Se instituie ziua de 11 iulie ca ‘Ziua Prieteniei dintre România şi Statele Unite ale Americii’. Cu prilejul acestei zile pot fi organizate activităţi diplomatice, politice, culturale, sportive, sociale şi artistice şi pot fi difuzate, prin mijloace de informare în masă, materiale care vizează istoria şi promovarea relaţiilor bilaterale româno-americane”, se arată în legea citată de Agerpres.

De asemenea, autorităţile centrale şi locale și misiunile diplomatice pot organiza evenimente. Și școlile, unităţile de cult, centrele comunitare și instituţiile culturale sunt invitate să participe la acţiuni de promovare a „Zilei Prieteniei dintre România şi Statele Unite ale Americii”.