Klaus Iohannis a lăudat, în Parlamentul European, spiritul civic al românilor care au protestat pentru apărarea statului de drept și a democrației (VIDEO)
Klaus Iohannis a lăudat, marți, în discursul pe care l-a susținut în Parlamentul European, spiritul civic al românilor care au protestat pentru apărarea statului de drept și a democrației.
Într-un moment in care partenerii europeni incepeau sa-si puna intrebari despre respectarea statului de drept în România și după ce premierul Viorica Dăncilă a avut un discurs agresiv și conflictual la Bruxelles, președintele a ridicat nivelul de reprezentare a României.
„În acesti o suta de ani am invatat unele lectii importante trecând prin experiente si perioada nefericite, iar lectia de democratie e una dintre cele mai importante. De aceea, apreciem cu atat mai mult valorile familiei europene. Din acest motiv, Românie e o tara profund atasata proiectului european, avem o societate vibranta si dinamica, in continua evolutie, suntem o democratie tanara care are resursele pentru a se perfectiona. Romanii sunt conectati activ la valorile civice, au dovedit-o cat se poate de clar, si-au facut auzita vocea când a fost nevoie sa apere statul de drept si democratie, au vointa si forta de a merge mai departe pe drumul european pe care si l-au asumat, e ambitia de a depasi orice obstacol. Tanara generatie crede in Europa si se implica in dezbateri privind viitorul nostru de o maniera pozitiva si optimista. Din entuziamsul acestor tineri se hraneste si optimisml nostru. Entuziasmul lor ne obliga in mod deosebit la responsabilitate. Avantajul acestui val de entuziasm provine din forta lui de a retrezi reflexul de aparare a democratiei, care nu e un dat ci prespune o responsabilitate continua. Romania e in prezent o tara dinamica, orientata spre viitor”, a declarat Klaus Iohannis în Parlamentul European.
Klaus Iohannis a fost aplaudat când a făcut referire la mitingurile din România.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.