Klaus Iohannis a discutat cu președintele CCR Augustin Zegrean

Klaus Iohannis a discutat cu președintele CCR Augustin Zegrean
Foto: gandul.info

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, luni după-amiază, cu președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean.

Președintele Curții a fost cel care i-a lansat această invitație șefului statului, informează Administrația Prezidențială.

Șeful statului a discutat cu judecătorii Curții problemele curente ale activității lor din această perioadă.

Judecătorul CCR Toni Greblă este urmărit penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă, în formă continuată, două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi constituirea unui grup infracţional organizat în forma constituirii şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`