Klaus Iohannis a discutat cu liderii partidelor despre legea Big Brother, dar și despre numirea de noi ambasadori

Klaus Iohannis a discutat cu liderii partidelor despre legea Big Brother, dar și despre numirea de noi ambasadori
Foto: presidency.ro

Update 10:40:  Consultările preşedintelui Klaus Iohannis cu liderii partidelor, de la Palatul Cotroceni, s-au finalizat, miercuri, cu semnarea de către partide a unei iniţiative legislative de modificare a Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private.

”Discuţiile au pornit de la premisa îmbunătăţirii cadrului normativ pentru a pune în acord nevoia de securitate cu apărarea drepturilor şi libertăţilor individului. Cu această ocazie, liderii partidelor politice au semnat o iniţiativă legislativă parlamentară de modificare şi completare a Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice”, a precizat Administraţia Prezidenţială, în comunicatul de presă remis după întâlnire.

Potrivit comunicatului, ”această iniţiativă nu vizează legea securităţii cibernetice şi nici Legea 82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţie electronice destinate publicului, care a fost declarată neconstituţională”.

”Proiectul convenit astăzi urmăreşte să ofere garanţii suplimentare pentru protejarea datelor personale şi a dreptului la viaţă privată şi să aducă o serie de clarificări pentru a elimina riscurile de abuz. Astfel, accesarea datelor cu caracter personal poate fi realizată doar într-un cadru precis delimitat, de către instanţa de judecată sau numai cu autorizarea prealabilă a judecătorului. Acest principiu a fost cerut şi de către reprezentanţi ai societăţii civile şi împărtăşit de toţi actorii implicaţi”, mai menţionează Cotroceniul.

”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, şi-a exprimat speranţa că acest proiect, care este rezultatul unui efort comun, va fi aprobat de Parlament şi a subliniat, încă o dată, faptul că într-o societate democratică, securitatea, respectarea legii şi libertatea trebuie puse în acord”, se arată în comunicat.

La întâlnire au participat, printre alții, Klaus Iohannis, Victor Ponta, Alina Gorghiu, Vasile Blaga, Kelemen Hunor și Gabriel Oprea.

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat miercuri, de la ora 10, cu liderii partidelor despre legea securităţii cibernetice – celebra lege Big Brother sau a cartelelor pre-pay, informează B1 TV.

Având în vedere că până acum legea Big Brother a fost declarată neconstituțională de trei ori de Curtea Constituţională, acum se vrea ajungerea la un consens.

De asemenea, premierul Victor Ponta va vorbi cu președintele și despre numirea de noi ambasadori.

Astfel, se vor discuta propuneri care vizează ambasadorii care termină mandatul anul acesta, ca de exemplu, din Paris, din Beijing.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`