Un bărbat a fost găsit mort vineri dimineaţă în Piaţa Independenţei din Kiev, acolo unde protestele antiguvernamentale continuă de peste două săptămâni. Omul a fost descoperit într-o o balta de sânge, iar martorii au povestit că acesta prezenta lovituri în zona capului.
Protestatarul găsit mort a fost dus la spital, pentru a i se face autopsia şi a se stabili circumstanţele în care a murit. Potrivit martorilor intervievaţi de poliţie, bărbatului i s-a făcut rău la un moment dat, însă a murit înainte ca ambulanţa să sosească. O ipoteză este că acesta suferea de ulcer şi ar fi murit din cauze naturale, de unde şi balta de sânge în care a fost descoperit.
În acelaşi timp, trei persoane rămân în continuare dispărute în urma incidentelor de la Kiev, care au degenerat în perioada 29 noiembrie-1 decembrie. Poliţiaa primit sesizări cu privire la 18 persoane dispărute, însa doar 15 au fost găsite.
Între timp, continuă protestul miilor de ucraineni nemulţumiţi că preşedintele Viktor Ianukovici a refuzat semnarea a două acorduri cu Uniunea Europeanp, ce ar fi condus Ucraina pe calea integrării europene.
Oamenii s-au organizat admirabil. Unii comercianţi au anunţat că aduc mâncare gratuit protestarilor, alţi voluntari oferă servicii medicale. Atmosfera este una cordială, oamenii se încălzesc la focurile improvizate şi ascultă concertele şi anunţurile organizatorilor protestului.
În paralel, a luat amploare o miscare protestatara mai discreta. Grupurile de analiza si bancile de investitii au alcatuit liste cu companiile oligarhilor ce nu au sustinut integrarea europeana si cer oamenilor sa boicoteze produsele acestora.
Partidul de opozitie Batkivscina le-a cerut, de alfel, ucrainienilor, să boicoteze afacerile și serviciile celor apropiați guvernului.