Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri, după discuția cu președintele Traian Băsescu de la Palatul Cotroceni, că în prezent „altă soluție decât amendarea Constituției nu există”, precizând însă că partidul său va susține acest demers numai în condițiile în care nu se va încerca introducerea altor elemente.
„În acest moment, altă soluție decât amendarea Constituției nu există. În momentul în care partidele politice ajung la un consens, atuncvi se paote face această amendare foarte repede, anul viitor în martie-mai, cu condiția să nu încercăm să introducem alte elemente de amendare a Constituției. Pe acest punct precis, acordul de uniune fiscală, vom susține amendarea Constituției”, a declarat Kelemen Hunor
În ceea ce privește referendumul, președintele UDMR a declarat că „nu se poate stabili în acest moment data, se va discuta mai târziu”.
„De dorit ar fi fost să fie modificate tratatele UE, și nu am fi avut această problemă, dar din cauza poziției Marii Britanii nu s-a putut”, a mai spus Kelemen Hunor.