Kelemen Hunor, președintele UDMR, spune că prima variantă pentru formarea Guvernului ar fi refacerea coaliției și că astfel s-ar ajunge la o majoritate de cel puțin 52% în Parlamentul României, chiar de 56% dacă se alătură și legiuitorii din echipa Orban.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Sunt posibilități și cu USR, și cu PSD, dar trebuie să vezi care este dezideratul, trebuie să dai o perspectivă mai lungă, mai mare, mai consistentă, indiferent în ce direcție te duci. Altfel, nu se poate forma o majoritate stabilă, nu se poate forma o majoritate constructivă și ne trezim peste trei, patru, cinci luni de zile cu aceleași probleme. Deci, dacă nu deschizi o perspectivă, nu dai o substanță, acest lucru înseamnă inclusiv problema colaborării după 2024, e greu să faci un Guvern stabil”, a declarat președintele UDMR.
Prima variantă, spune Kelemen Hunor, este cea cu care s-a plecat la drum în decembrie 2020.
„Prima variantă, sigur, ar fi cu USR, din punctul nostru de vedere, așa cum am plecat la drum acum aproape un an de zile. Acest lucru înseamnă 52%, aproape 53% din Parlament, este o majoritate simplă. Dacă adăugăm și grupul Orban, trebuie să negociezi cu ei, înseamnă 56%”, a adăugat Kelemen Hunor.
De altfel, Ludovic Orban a anunțat chiar miercuri că el și parlamentarii care s-au retras din grupul liberal doresc refacerea coaliției și nu vor vota un guvern PNL-PSD.
„Dacă mergi pe varianta PSD-PNL, înseamnă 59%, aproape 60%, fără gruparea Orban, deci este o majoritate clară. Dacă adaugi și UDMR, și minoritățile la o astfel de variantă, ajungi la majoritate peste 65% și e chiar aproape 70% cu minoritățile naționale. Este o majoritate confortabilă, dar dacă nu dai un deziderat și nu dai o perspectivă, inclusiv privind amendarea Constituției, atunci ce rost mai are o astfel de majoritate unde unii sunt în poziția bunicii în ziua în care vine poștașul, să stea frumos în geam, ceea ce nu este de dorit”, a mai spus Kelemen Hunor.