Kelemen Hunor: Până la mijlocul anului viitor, trebuie să avem o nouă Constituţie

Kelemen Hunor: Până la mijlocul anului viitor, trebuie să avem o nouă Constituţie

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, că noua majoritate care se va forma după alegeri va avea „obligaţia şi responsabilitatea” de a începe activitatea parlamentară cu pregătirea amendării Constituţiei.

„Eu cred că, până la mijlocul anului viitor, trebuie să avem o Constituţie amendată şi, din punctul nostru de vedere, ar fi bine să avem o nouă Constituţie. Din punctul nostru de vedere, în zece ani, de când a fost ultima dată amendată Constituţia, am văzut care sunt problemele, defectele Constituţiei şi aceste slăbiciuni trebuie corectate. De aceea, eu cred că primul mare test al noului Parlament va fi amendarea Constituţiei şi aici noi avem un proiect de amendare a Constituţiei pregătit încă de anul trecut şi care sigur că va fi nuanţat dacă va fi necesar şi sunt convins că acest proiect răspunde la toate provocările societăţii din România din această perioadă”, a spus Kelemen, potrivit Mediafax.

Întrebat la ce articole din Constituţie se referă atunci când spune că acestea trebuie amendate, Kelemen Hunor a declarat: „La toate, nu există niciun articol care nu poate fi schimbat”.

Hunor a mai spus că aceste alegeri sunt „cruciale pentru România şi pentru UDMR”.

„Noi, în această perioadă, încercăm să facem o mobilizare puternică pentru alegerile din 9 decembrie. Considerăm că aceste alegeri sunt cruciale pentru România, dar şi pentru UDMR. Anul viitor, în România, vor fi luate câteva decizii importante care nu vor fi repetate în fiecare an şi ele vor defini evoluţia societăţii din România şi direcţia în care va merge ţara noastră”, a spus Kelemen.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`