Kelemen Hunor: Nu cred că regionalizarea se va mai face în această legislatură
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, nu crede că înfiinţarea regiunilor administrative va mai avea loc în actuala legislatură.
Liderul UDMR spune că nu ar fi timp pentru amendarea Constituţiei, pentru a putea introduce regiunile administrative.
„România are nevoie de regiuni de dezvoltare mai mici, mai coerente, mai eficiente, fiindcă motorul dezvoltării economice şi sociale sunt aceste regiuni de dezvoltare, dar care în forma lor actuală au constituit şi constituie un eşec total. Regiunile de dezvoltare există, deci legea poate fi modificată în orice moment, dar regiunile administrative nu pot fi înfiinţate, iar cei care guvernează acum România şi-au dat seama că nu au capacitatea de a amenda Constituţia. Fără amendarea Constituţiei, nu se pot introduce regiunile administative”, a declarat Kelemen Hunor.
Președintele UDMR a adăugat că în 2014 „referendumul pe Constituţie va fi eventual spre sfârşitul anului, odată cu alegerile prezidenţiale, dacă cumva legea care se află acum la Curtea Constituţională va fi publicată în timp util”.
„Eu vă spun, după 2014, în 2015, într-un an preelectoral, nimeni nu se va apuca de o astfel de reformă. Nu poţi să arunci ţara într-un haos administrativ cu un an înainte de alegeri”, a declarat liderul maghiar, potrivit Mediafax.
În plus, acesta spune că scopul regiunilor de dezvoltare nu a fost atins.
„Scopul era de a micşora diferenţele de dezvoltare economică între judeţe şi ştergerea diferenţelor între regiuni, dar niciunul dintre aceste scopuri nu a fost îndeplinit. Chiar au crescut aceste diferenţe. Cu alte cuvinte, cei bogaţi au devenit mai bogaţi, cei săraci au devenit şi mai săraci”.