Kelemen Hunor îndeamnă PSD și PNL să nu preia mesajul antimaghiar al AUR: „Lumea va alege originalul, nu fake-ul”

Publicat: 21 07. 2023, 10:21
Actualizat: 21 07. 2023, 11:20
Kelemen Hunor, președintele UDMR. Foto: Guvernul României / Facebook

Kelemen Hunor, președintele UDMR, a declarat că mesajele antimaghiare ale unor partide din România ar trebui respinse și a îndemnat marile formațiuni politice să nu le preia și ele, astfel de discursuri reprezentând o intoxicare a relațiilor româno-maghiare. Liderul UDMR a adăugat că, oricum, „lumea o să aleagă originalul, nu fake-ul”.

Kelemen Hunor: UDMR a fost dată afară de la guvernare

Totodată, acesta a susținut că UDMR nu a plecat de la guvernare, ci a fost dată afară.

„Noi nu am ieșit de la guvernare, noi am fost dați afară, noi nu am plecat de la masă, la un moment dat am fost împinși în afara guvernării. Nu am dorit să plecăm de la guvernare, nu a fost dorința, alegerea sau decizia noastră.

Pe de altă parte, ești în afara guvernului, nu mai ai acel instrument prin care ai putut să ajuți și comunitatea ta, dar am demonstrat că proiectele noastre lansate, gestionate, administrate erau pentru toată țara, erau pentru toți cetățenii României și am avut și rezultate, dar, acum, din această poziție, trebuie să construim noi o campanie electorală și mesajele noastre trebuie să meargă în direcția de a susține prezența comunității maghiare în toate instituțiile în care se iau decizii: Parlamentul European, autoritățile locale și județene și Parlamentul României și vom reuși”, a mai declarat Kelemen Hunor, pentru Digi24.

Acesta a adăugat că vor milita tot timpul pentru dialog între majoritate și minoritate și pentru „a-l înțelege și a-l accepta pe celălalt”.

Kelemen Humor: Avem nevoie de Uniunea Europeană

Totodată, Kelemen Hunor a susținut că în contextul alegerilor de anul viitor va crește euroscepticismul, dar aceasta nu este o problemă majoră.

„Avem nevoie de UE. Nu poți să spui că nu e nevoie de UE, nu vom spune așa ceva niciodată. Este nevoie. Nu poți să fii dezamăgit de UE. Poți să fii dezamăgit de anumite decizii, de anumiți politicieni, când nu reflectă așteptările oamenilor. Trebuie să ne mobilizăm, fiindcă România a avut numai de câștigat de când a intrat în UE. O dezamăgire nu înseamnă că trebuie să te întorci cu spatele spre o construcție absolut necesară. Într-o competiție globală ori vom câștiga împreună, cu toții, ori vom pierde, dar anumite corecții da, trebuie să facem”, a mai explicat președintele UDMR, pentru Digi24.