Kelemen Hunor i-a dat steagul secuiesc lui Crin Antonescu, la Congresul PNL. Ponta: Are aceleaşi culori ca cel al liberalilor (FOTO)
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, i-a înmânat, vineri, la Congresul PNL, steagul secuiesc președintelui PNL, Crin Antonescu.
Întrebat care este motivația acestui fapt, președintele PSD, Victor Ponta, care a fost prezent la acest congres, a declarat că gestul a fost unul umoristic, accetuând faptul că drapelul are aceleași culori ca și cele utilizate de PNL, adică galben și albastru.
„Sunt convins că ați sesizat umorul. Aceleași culori le are și steagul PNL. Steagul a fost folosit în 1600, când secuii s-au aliat cu Mihai Viteazul. Așa ca nu mai fiți așa puși pe luptă”, le-a spus Ponta jurnaliștilor.
Kelemen Hunor i-a spus președintelui PNL că este un gest simbolic, care înseamnă faptul că liderii UDMR sunt gata să pună capăt „pseudo-conflictului” privind acest subiect.
„Nu am venit cu mâna goală, fiind oaspetele dumneavoastră am adus un dar simbolic, la propriu şi la figurat. Dacă mă uit aşa în jurul meu darul meu ca şi cromatică se aseamănă foarte mult cu culorile PNL. Este un dar simbolic şi un gest simbolic prin care aş vrea să transmitem un mesaj puternic pentru toată lumea. Suntem gata să stopăm acest pseudo-conflict al steagului secuiesc, să transmitem prin gestul nostru un semnal că suntem cu toţii oameni normali şi nu credem că societatea noastră, ţara noastră ar avea ceva de câştigat din dezbinare”, a explicat Kelemen Hunor”, citat de Mediafax.
Potrivit ziare.com, Crin Antonescu a luat steagul, care era împachetat în țiplă și l-a aratat sălii, însă nu l-a desfăcut și l-a pus jos, lângă birou, mulțumindu-i lui Kelemen Hunor.
Foto: Mediafax
Liderul liberal a spus că a crezut că este vorba despre un steag săsesc, cu aluzie la noul membru al PNL, primarul sibian Klaus Iohannis.
Parlamentul ungar a arborat, vineri, steagul secuiesc, cu ocazia sesiunii plenare a deputaților de etnie maghiară din Bazinul Carpatic.
Hunor nu crede că România ar trebui să aibă o poziţie oficială în acest scandal.
„Eu cred că ar fi cea mai mare greşeală, ar fi ca în Cascadorii Râsului să aibă Parlamentul României o poziţie oficială faţă de o astfel de acţiune a Parlamentului Republicii Ungare. Steagul secuiesc nu este steagul României, nu este simbolul oficial al statului român şi, din acest punct de vedere, eu nu cred că ar trebui să mergem până acolo încât să trimitem declaraţii oficiale sau mai puţin oficiale, unii altora. Eu nu sunt de acord şi nu voi fi de acord cu o astfel de declaraţie şi nu cred că această problemă (…) trebuie rezolvată prin declaraţii”, a spus președintele UDMR.
Foto: Mediafax
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf