Kelemen Hunor, despre USR și Elena Lasconi: „Chiar e o situaţie extrem de ciudată”

Kelemen Hunor, despre USR și Elena Lasconi: „Chiar e o situaţie extrem de ciudată”
Kelemen Hunor, președintele UDMR. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Kelemen Hunor, liderul UDMR, a catalogat ca fiind „extrem de ciudată” situația din USR, unde liderii partidului au convocat Comitetul Politic pentru a-i retrage sprijinul Elenei Lasconi și a-l susține pe Nicușor Dan în alegerile prezidențiale. În paralel, Lasconi a anunțat că nu se retrage din cursa electorală.

„Poate complica pentru USR orice joc. Deci, ai un candidat şi retragi. (…) Chiar e o situaţie extrem de ciudată – să retragi sprijinul propriului tău candidat”, a declarat Kelemen Hunor, potrivit Digi24.

Cum argumentează liderii USR care cer retragerea sprijinului politic pentru Lasconi

Dominic Fritz, lider în USR și primarul Timișoarei, a anunțat că în ședința Biroului Național al partidului au decis convocarea unui Comitet Politic în cadrul căruia formațiunea să-i retragă sprijinul Elenei Lasconi și, în schimb, să-l susțină pe Nicușor Dan.

„Vedem că s-ar putea să intre în turul 2 al prezidențialelor doi candidați care stau pentru un drum în afara UE, alături de Putin și de toți corupții României. E vorba de dl Simion și dl Ponta.

În ultimele săptămâni, toți decidenții USR am avut sute și mii de conversații cu prietenii, familiile, votanți în stradă și peste tot am auzit iar și iar un lucru: ”vă rog să asigurați să avem ce alege în turul 2”. Am făcut și sondaje, cel mai recent unde rezultatele ne-au venit luni seară, care arată că, din păcate, planul PSD din nou pare să devină realitate. Planul PSD e să aibă un candidat PSD în turul 2 contra unui candidat extremist. Sondajele noastre, precum toate cele reale, arată că dacă azi ar fi alegeri, în turul 2 ar fi Ponta și Simion. Nicușor Dan ar fi pe 3, la mică distanță de Ponta, și, cu durere spun, Lasconi ar avea un scor de 4-5%.

Noi toți aici suntem recunoscători pentru lupta pe care Elena Lasconi a dus-o, o luptă istorică. E primul candidat USR care a intrat în turul 2. A reușit să unească în jurul ei o bună parte a societății românești și pe toți cei care-și doresc ca România să rămână pe calea europeană.

Din păcate, nu mai suntem în acel context și acum pentru noi e foarte clar nu mai există o cale pentru Elena Lasconi să ajungă în turul 2”, a explicat Dominic Fritz.

Ionuț Moșteanu a invocat și el șansele mici ale Elenei Lasconi de a intra în turul 2: „Din păcate, cu 4% nu ai nicio șansă cu trei săptămâni înainte de alegeri. Și aș fi vrut să înțeleagă acest lucru. Este o aritmetică foarte simplă, o logică foarte simplă, nu există minuni. Și electoratul nostru s-a dus într-o bună măsură spre Nicușor Dan. E trist, e nedrept față de dânsa, dar asta este realitatea, iar noi lucrăm cu această realitate în care dânsa are 4%, iar rămânerea în cursă l-ar ajuta pe Ponta sau pe Antonescu”.

Lasconi insistă: Rămân în cursa electorală

În schimb, Elena Lasconi a insistat că nu se retrage din cursa prezidențială și că, probabil, după ce se termină alegerile își va căuta dreptatea în instanță: „Am văzut o mână de trădători oportuniști, dar asta nu înseamnă că reprezintă USR. E păcat că printre ei s-a aflat și Dominic Fritz, pe care îl respect. Am văzut foarte mulți loseri, colegi care au candidat la primării și au pierdut”.

Ea a spus apoi pe cine suspectează: „Îl suspectez pe pierzătorul Ionuț Moșteanu. A pierdut Primăria Pitești și poate există promisiuni de la Nicușor Dan pentru Primăria Capitalei sau poate pe Drulă. Asta dă dovadă de lipsă de respect față de voturile oamenilor. Oamenii nu sunt niște saci de cartofi să transferi voturile”.

Despre Nicușor Dan, Elena Lasconi a afirmat: „Nu este în stare să facă nimic concret, poate doar promisiuni. Ce încredere să mai aibă românii în noi după ce facem astfel de acte de sabotaj? Aș vrea să adresez această întrebare: cine a dat darul și cât a fost? Nu mă refer neapărat la bani ci la promisiuni care sunt oricum deșarte”.

În apărarea ei a sărit primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu (USR): „Faptul că unii colegi au anunțat ca persoane fizice ce consideră ei asta nu înseamnă că există o decizie asumată a partidului în forurile statutare. Deocamdată e doar o convocare a Comitetului Politic, un for de decizie în partid, dar nu forul care decide candidatul prezidențial al USR. Sondajele s-au tot schimbat. Și la alegerile trecute au fost puțini care credeau că Lasconi poate ajunge în turul 2 și s-au întâmplat lucrurile”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`