Kelemen Hunor, despre reorganizarea administrativă a ţării: Nu exclud posibilitatea ca secuii să iasă în stradă

Kelemen Hunor, despre reorganizarea administrativă a ţării: Nu exclud posibilitatea ca secuii să iasă în stradă

Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, duminică, că este posibil ca locuitorii din Harghita şi Covasna să protesteze paşnic faţă de reorganizarea administrativ a ţării, precizând în acelaşi timp că protestul este un mijloc democratic prin care oamenii sunt liberi să spună ce gândesc, notează Mediafax.

De asemenea, Kelemen a mai precizat că intenţia partidului UDMR este de a bloca demersul de reorganizare iniţiat de PDL.

“Intenţia noastră este să blocăm acest demers, această reformă administrativă şi să folosim mijloace parlamentare, democratice, dialogul, prin Guvern, prin Parlament şi să nu se întâmple ce este preconizat. În cazul în care se trece la o astfel de reformă administrativă, aşa cum în 1968, când Ceauşescu a încercat o reformă administrativă şi au ieşit oamenii în stradă şi a renunţat la aceea reformă şi au fost formate cele două judeţe, aşa simt eu, aşa primesc informaţii, şi eu ca lider politic trebuie să ştiu ce gândesc şi ce spun oamenii, nu exclud să iasă oamenii în stradă (…) Dacă cineva vrea să protesteze, poate să iasă în stradă, poate să spună ce gândeşte, ce doreşte”, a spus liderul UDMR, citat de sursa precizată.

Vicepremierul ungar Zsolt Semjen a declarat că proiectul de reorganizare a României este o schimbare inacceptatbilă, care ar putea modifica harta etnică şi care reprezintă o ameninţare la adresa etnicilor maghiari din Ţinutul Secuiesc şi Transilvania.

Zsolt Semjen a subliniat faptul că indiferent dacă vor fi operate aceste modificări, “realitatea” Ţinutului Secuiesc nu trebuie ignorată, ci respectată.

Proiectul de lege propus de PDL vizează trecerea de la 41 de judeţe la opt, iar capitalele acestor judeţe vor fi Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Craiova, Constanţa, Iaşi, Ploieşti şi Bucureşti.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`