Kelemen Hunor, apel către liderii partidelor: „Să îşi pună picioarele în apă rece. Şi după aceea să ne întoarcem la negocieri”

Kelemen Hunor, apel către liderii partidelor: Să îşi pună picioarele în apă rece. Şi după aceea să ne întoarcem la negocieri
Marcel Ciolacu, președintele PSD, și Kelemen Hunor, liderul UDMR. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a reacționat după anunțul PSD privind retragerea din viitoarea coaliție de guvernare.  Acesta a făcut un apel către toți liderii partidelor pro-europene să revină la masa negocierilor, după anunţul liderului social-democraţilor, premierul Marcel Ciolacu.

„Eu îi rog pe toţi colegii mei din coaliţia care s-a constituit după alegerile parlamentare să ia un lighean cu apă rece şi să pună fiecare picioarele în apă. Se linişteşte toată lumea şi mâine să ne întoarcem cu toţii la masă. Este singura soluţie bună pentru România. Deci şi Marcel Ciolacu, şi Ilie Bolojan, şi Elena Lasconi şi cu mine mâine să continuăm discuţiile, fiindcă orice altă variantă este variantă proastă şi varianta care nu ajută cu nimic pentru a rezolva problemele României”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele UDMR.

Referindu-se la faptul că Marcel Ciolacu a spus că este criticat de unii parteneri de la masa negocierilor, Kelemen Hunor a arătat că au existat „discuţii foarte dificile”.

„Au fost discuţii foarte dificile şi de foarte multe ori şi chiar dure în aceste zile. De aceea am spus că fiecare să îşi pună picioarele în apă rece. Şi după aceea să ne întoarcem, fiindcă aici nu vorbim de un partid sau de orgoliile unuia sau altuia, vorbim de cetăţeni. Vorbim de ţara noastră. Şi trebuie să ne întoarcem la masă. Asta este invitaţia, rugămintea, solicitarea mea către colegii mei”, a precizat liderul UDMR.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:04 - O femeie s-a aruncat în fața metroului, în urmă cu puțin timp. Salvatorii au intervenit de urgență
18:00 - Un bărbat a lovit intenţionat cu maşina trei persoane, după un conflict. El a fost arestat preventiv
17:58 - Câți bani a pierdut Rică Răducanu la păcănele: „E boală grea. Joc de ani de zile”
17:33 - Schimb dur de replici în Comisia de Cultură, după ce George Gima (USR) i-a cerut demisia lui Mihail Neamţu (AUR): „Criticaţi violenţa publică, dar participaţi la ea”
17:27 - Jean-Claude Van Damme, anchetat într-un dosar al DIICOT Iași. Ce acuzații extrem de grave i se aduc celebrului actor
17:22 - Peste 17.000 de tone de gunoi necolectat, pe străzile din Birmingham. Autoritățile au declarat stare de alertă în al doilea oraș ca mărime din Marea Britanie
16:59 - Crin Antonescu, referindu-se la George Simion, autointitulat urmașul lui Georgescu: „Nimeni nu este depozitarul voturilor lui Călin Georgescu” (VIDEO)
16:58 - Favoriții pentru posturile de judecători CCR care se eliberează. Florin „Altă Întrebare” Iordache, printre doritori / Mihaiu (USR): Judecătorii CCR primesc spor de condiții vătămătoare, deși lucrează în Palatul Parlamentului. E o rușine (VIDEO)
16:52 - Nicușor Dan a făcut publice donațiile pentru campania sa electorală
16:28 - George Simion: Au fost date 7 milioane de euro, pentru lobby american, de către susținătorii lui Victor Ponta. Au încercat să inducă această idee că ar avea Ponta susținerea administrației Trump