Kelemen Hunor anunță că participă la condultările convocate de Ludovic Orban: Cea mai apropiată dată când pot fi organizate alegerile locale este 24 mai
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat că va participa la consultările convocate de premierul interimar, Ludovic Orban, în cadrul cărora ar urma să se stabilească data alegerilor locale.
Kelemen susține că scrutinul ar putea fi organizat în perioada 24 mai – 21 iunie.
„Am primit şi eu, în această dimineaţă, invitaţia am zis că voi fi acolo marţi, la ora 17.00, şi aştept să văd şi eu propunerea celor de la AEP. Noi, până atunci, sigur, vom analiza cum am mers în 2016, cum au fost alegerile. (…) Datele tehnice nu se schimbă în mod substanţial. Să vedem dacă trebuie ceva îmbunătăţit în privinţa datei alegerilor. Cea mai apropiată dată când pot fi organizate alegerile locale este 24 mai şi cel mai târziu 21 iunie. După 21 iunie am depăşi mandatul de patru ani al celor din autorităţile locale. Deci rămân aceste variante 24 mai, 14 iunie sau 21 iunie”, a declarat Kelemen Hunor pentru Agerpres.
Președintele UDMR a mai precziat că âscrutinul local nu poate avea loc pe 30 mai sau pe 7 iunie, întrucât la aceste date sunt sărbătorite Rusaliile catolice şi Rusaliile ortodoxe.
Premierul interimar Ludovic Orban i-a invitat pe liderii partidelor parlamentare la o discuție în vederea elaborării hotărârii de guvern privind stabilirea datei alegerilor locale din 2020 şi a măsurilor tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a acestora.
Executivul transmite că întrevederea va avea loc marți, la ora 17.00, la Palatul Victoria.
La discuţii va participa şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente.