Jurnalistul Radu Tudor: Victor Ponta e un laș. Nu genunchiul e problema, ci DNA-ul. Autosuspendarea, un tertip ca să scape de presiunea DNA

Jurnalistul Radu Tudor: Victor Ponta e un laș. Nu genunchiul e problema, ci DNA-ul. Autosuspendarea, un tertip ca să scape de presiunea DNA

Jurnalistul Radu Tudor a declarat, imediat după anunțul lui Victor Ponta de se autosuspenda din funcţie, pentru o lună, după operaţia la genunchi pe care a făcut-o în Turcia, că gestul premierului este un „tertip ca să scape de presiunea DNA”, dar nu va putea să scape de „presiunea demisiei”.

„Cred că este un tertip la care apelează Victor Ponta, ca să scape de presiunea pusă de procurorii DNA. (…) Mai devreme sau mai târziu, Victor Ponta nu va putea să scape de presiunea demisiei, în ciuda acestor operaţii pe care le face pe la Istanbul şi a autosuspendării pe fax”, a comentat Radu Tudor, duminică, într-o intervenţie telefonică, la Antena 3, potrivit Comisarul.ro.

Cu toate acestea, jurnalistul spune că este convins că Ponta nu minte și are o problemă serioasă la genunci, dar asta nu ar trebui să-l împiedice să-și exercite mandatul.

Radu Tudor face apoi o paralelă cu fostul premier Călin Popescu Tăriceanu care a mers la Guvern în cârje când avea probleme cu piciorul, pentru a arăta că-i rezistă astfel preşedintelui de atunci, Traian Băsescu.

„Sunt convins că din punct de vedere al diagnosticului, Victor Ponta nu minte, e o problemă serioasă la genunchi care îl ţine imobilizat, dar asta nu-l împiedică să-şi exercite funcţia de prim-ministru. E o schimbare foarte ciudată de putere (…).Tăriceanu a venit şi în cârje la guvern, doar ca să îi reziste lui Traian Băsescu”, a comentat Radu Tudor.

Potrivit jurnalistului, PSD riscă să fie catalogat ca fiind cel care părăseşte bătălia, pentru că „sub povestea medicală de la Instanbul se află lucruri infinit mai serioase care ţin de voinţa şi preşedintelui Iohannis şi poate chiar a unor cercuri externe de a-l schimba pe Victor Ponta din funcţie”, a spus Tudor.

„Dacă Victor Ponta are toate facultăţile mintale, şi sunt convins că le are, atunci nu genunchiul său este problema. Senzaţia pe care o dă e că vrea să părăsească bătălia pe uşa din dos şi să îi predea mandatul lui Gabriel Oprea, care e cheia majorităţii parlamentare”, a adăugat jurnalsitul.

Radu Tudor a mai spus că majoritatea lui Klaus Iohannis se poate face mâine, iar Cătalin Predoiu ar deveni prim-ministru al României, daca lucrurile sunt lăsate din hături de PSD și Victor Ponta.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)