Jurnalista italiană Lucia Goracci, reacție după scandalul cu Diana Șoșoacă: „Soţul senatoarei m-a agresat sub nasul poliţiştilor”
Noi informații apar în cazul scandalului izbucnit între soții Șoșoacă și jurnaliștii italieni de la RAI. Lucia Goracci, jurnalista care a depus plângere împotriva Dianei Șoșoacă, a susținut că soțul acesteia a agresat-o chiar de față cu polițiștii.
Ce spune Lucia Goracci după scandalul cu soții Șoșoacă
„Comportamentul senatoarei a fost determinat probabil de faptul că şi-a dat seama că nu ar fi trebuit să se aştepte că va putea să-şi ţină, fără oprelişti, discursul ei.
Când am încercat să-i spun că trebuie să rămânem riguros la fapte, dânsa a improvizat, pentru a-şi continua spectacolul propagandistic”, a declarat jurnalista, potrivit Antena 3.
Lucia Goracci a povestit că practic a fost împiedicată să iasă din biroul senatoarei: „Atunci când mă invită să plec se repede, se aşază în faţa uşii. Se ridică şi bărbaţii care erau prezenţi, printre care şi soţul ei. Încep să ne ameninţe şi ea sună la 112 şi spune că sunt nişte persoane care se dau drept jurnalişti şi ameninţă şi încearcă să fure ceva”.
Jurnalista a acuzat apoi că a fost agresată de Silvestru Șoșoacă de față cu polițiștii: „Aceşti agenţi s-au dus în birou unde cei trei colegi ai mei erau în continuare ţinuţi închişi, care era, de fapt, privaţi de libertate fără de a putea pleca de-acolo, din acel loc. A mai avut loc un alt episod, acest domn, sub ochii poliţiştilor a sărit să lovească, soţul senatoarei, chiar cu poliţiştii de faţă m-a agresat sub nasul poliţiştilor şi chiar pe unul dintre ei”.
Filmul evenimentelor a fost prezentat în detaliu de jurnalista Delia Marinescu. Ea a mers acolo ca traducător și om de legătură între jurnaliștii italieni și românii pe care aceștia au dorit să-i intervieveze.
Reacții după scandalul iscat de Diana și Silvestru Șoșoacă
Marți, Ministerul român de Externe a transmis că autoritățile italiene au cerut informații despre măsurile luate autoritățile române în acest caz.
„Ambasadorul României la Roma a informat partea italiană că a fost demarată o anchetă de către organele de cercetare penală române, urmând ca aceasta să stabilească detaliile incidentului și să determine, dacă este cazul, adoptarea de măsuri, conform legii. Totodată, șeful misiunii diplomatice a subliniat că România rămâne în continuare profund angajată în protejarea libertății presei”, a susținut MAE, într-un comunicat.
Iar premierul Nicolae Ciucă a transmis că situația este inacceptabilă și că trebuie lămurită urgent.
„Premierul Nicolae Ciucă consideră inacceptabil acest incident și respinge categoric manifestarea diferențelor de opinii prin violență. Prim-ministrul României este preocupat de acest caz care trebuie clarificat în regim de urgență de instituțiile abilitate ale statului român”, se arată într-un comunicat”, se arată într-un comunicat al Guvernului.