Judecătorul CCR Iulia Motoc: Am avut dileme dacă să formulăm sau nu avizul privind suspendarea președintelui

Publicat: 19 09. 2012, 20:57

Judecătoarea CCR Iulia Motoc a explicat miercuri seară, în emisiunea „Sub semnul întrebării”, difuzată de B1 TV, despre motivele pentru care avizul din acest an privind suspendarea președintelui Traian Băsescu a fost mult mai ambiguu față de cel dat în anul 2007.

Și eu consider că acest aviz nu este un aviz extrem de clar, spuneam că ar trebui să-l dăm în 24 de ore și am avut dileme dacă să-l forumulăm sau nu, s-a reținut și în avizul dat de parlament că termenul de 24 de ore este un termen lipsit de rezonabilitate. A fost o succesiune de evenimente complicate, pe 2 iulie noi am fost din nou amenințați cu revocarea și a trebuit să facem o scrisoare către instituțiile internaționale, care cred că ne-a salvat în ultimă instanță. Dar în momentul în care se spune ca vei fi revocat a doua zi este un atac politic deosebit de grav. Numai intervenția președintelui Comisiei de la Veneția, care a fost foarte promptă, a reușit să stopeze acest proces de revocare, o succesiune de evenimente la care o curte de 7 judecători, câți eram atunci, a trebuit să facă față” a spus judecătoarea CCR.

Judecătoarea Iulie Motoc a declarat că avizul pe care l-a dat Curtea Constituțională a fost influențat și de lipsa unei comisii de anchetă privind suspendarea președintelui.

M-am uitat la avizul din 2007, am văzut deosebirile de la procesul de suspendare de atunci, unde a existat o comisie de anchetă, și cel de acum, unde nu a existat o astfel de comisie, unde lucrurile s-au produs fulgerător într-un timp foarte scurt. Acel aviz avea o minută, cel din 6 iulie nu are o minută, din cauza asta poate să pară neclar” a mai adăugat Iulia Motoc. 

Iulia Motoc, despre avizul CCR

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: