Joseph Daul: Popularii europeni au fost întotdeauna motorul integrării europene

Publicat: 17 10. 2012, 11:08
Foto: caleaeuropeana.ro

Liderul grupului PPE din Parlamentul European, Joseph Daul, a afirmat, în deschiderea lucrărilor Congresului PPE de la Palatul Parlamentului, că popularii europeni au fost întotdeauna motorul integrării europene, transmite Mediafax. „Familia noastră este cea a reformei, a creşterii economice şi a responsabilităţii. Noi am fost întotdeauna motorul integrării europene”, a declarat Joseph Daul.

Liderul european a adăugat că, spre față de PPE, soluţia propusă de socialiştii europeni de mai bine de 30 de ani este cea a îndatorării pentru a susţine creşterea economică.

„Stânga se încăpăţânează să creadă că vom reveni la creşterea economică îndatorând generaţiile viitoare. Ei apără această opţiune de mai bine de 30 de ani, fără succes”, a mai declarat oficialul.

În plus, Daul a afirmat că Europa are nevoie de plusvaloarea adusă de politicile comune europene în agricultură, dezvoltare regională, transporturi, energie şi cercetare şi inovare, iar dictonul PPE „Europa are nevoie de mai multă Europă” nu e doar un slogan de campanie.

Congresul PPE ce se desfășoară miercuri şi joi la Bucureşti este importantă pentru viitorul PPE în următorii ani, având în vedere că se va stabili manifestul politic şi se va discuta despre alegerile europarlamentare din 2014, precum şi despre candidatul popular pentru preşedinţia Comisiei Europene, a mai precizat Joseph Daul.