John Kerry: Iranul este responsabil pentru faptul că nu s-a ajuns la un acord la negocierile de la Geneva

Publicat: 11 11. 2013, 14:17
Iranul s-a retras din acordul privind programul nuclear discutat în cadrul negocieirilor de la Geneva de sâmbătă, a explicat secretarul de Stat american, John Kerry."Avem speranţa că vom putea să ajungem la un...

Iranul s-a retras din acordul privind programul nuclear discutat în cadrul negocieirilor de la Geneva de sâmbătă, a explicat secretarul de Stat american, John Kerry.
„Avem speranţa că vom putea să ajungem la un acord acceptabil pentru toţi în următoarele luni. Sâmbătă, când le-am prezentat iranienilor propunerea noastră, Grupul 5+1 era unit, (…) însă Iranul nu putea să o accepte. În acest moment, ei nu sunt în măsură să o accepte”, a declarat secretarul de Stat în cadrul unei conferinţe de presă, la Abu Dhabi.

Kerry a oferit asigurări Israelului, care s-a exprimat în ultimele zile în mod hotărât împotriva acordului aflat în discuţie, că acesta va proteja statul evreu, scire BBC News.

„Ceea ce facem va proteja Israelul într-un mod mai eficient”, a oferit asigurări oficialul american.

În acelaşi timp, Kerry a reamintit că nicio ţară nu are „stabilit un drept de a îmbogăţi” uraniul, în contextul în care Teheranul pretinde că acest drept îi este recunoscut de către comunitatea internaţională.