Joe Biden, primele declarații după retragerea trupelor americane din Afganistan: „E timpul să ne uităm spre viitor, nu spre trecut”
Joe Biden a organizat prima conferință de presă după retragerea trupelor americane din Afganistan. Președintele de la Casa Albă s-a adresat cetățenilor SUA, cât și talibanilor, respectiv extremiștilor ISIS.
De asemenea, Biden a reiterat faptul că americanii nu se mai gândesc la amenințările din 2001, ci la conflictele care ar putea să apară mai departe.
Joe Biden, cele mai recente informații despre persoanele evacuate din Afganistan
- A fost o decizie unanimă să încheiem operațiunea militară din Afganistan. Militari americani și-au riscat viețile pentru a ajuta refugiații să plece din Afganistan. Și-au riscat viețile știind că ISIS-K așteaptă să îi lovească în orice moment. După începerea evacuării, acum 17 zile, am identificat peste 5.000 de cetățeni americani care deciseseră să rămână în Afganistan, dar care acum doreau să plece.
- Operațiunea noastră a reușit să scoată 5.500 de cetățeni din țară, oameni care s-au implicat pentru a-l prinde pe bin-Laden.
- După 20 de ani de luptă pentru țara lor, afganii au lăsat armele și au fugit. Noi am fost pregătiți. Când oamenii se îmbulzeau la aeroportul din Kabul, noi am fost pregătiți. Am scos zeci de mii de cetățeni și diplomați din Afganistan: traducători, oameni care au lucrat pentru noi.
- Credem că 100-200 de americani au rămas în urmă. Alături de noi sunt 100 de țări care vor să se asigure că talibanii își vor ține cuvântul și vor permite celor care vor să plece, să părăsească țara în siguranță.
De ce SUA a retras trupele din Afganistan
- Nu aveam de gând să continui un război ce dura deja de prea mult timp. Mai avem de lucru, vom continua să îi ajutăm pe toți cei care vor să plece, să fie în siguranță.
- Sunt voci care spun că evacuarea trebuia să înceapă mai devreme. Că atunci lucrurile s-ar fi petrecut altfel. Nu sunt de acord. Chiar dacă începeam evacuările în iunie, s-ar fi întâmplat la fel. Celor care spun că trebuia să stăm acolo în continuare: totul s-a schimbat. Predecesorul meu a făcut o înțelegere cu talibanii.
- Am mers în Afganistan pentru că am fost atacați de al Qaeda. Am fost atacați pe 11 septembrie din Yemen, nu din Afganistan. Nu am avut vreun interes în Afganistan în afară de acela de a împiedica vreun atac asupra noastră.
- Scopul președintelui este să protejeze America. Nu cred că siguranța Americii stă în trimiterea a mii de trupe în Afganistan. Terorismul s-a metastazat. Nu trebuie să mai luptăm de pe tărâm afgan. Putem face asta de acasă.
- Am lovit ISIS-K cu drone. Războiul nu mai e același ca acum 20 de ani. Lumea se schimbă. Suntem în concurență cu China. Ne confruntăm cu atacuri cibernetice. Ca să nu mai vorbim de Rusia.
Joe Biden nu regretă decizia de retragere a trupelor din Afganistan
- Vom continua să ajutăm Afganistanul, vom lupta pentru drepturile afganilor, pentru drepturile femeilor, așa cum facem peste tot în lume. Dar toate acestea se pot obține prin mijloace diplomatice.
- Refuz să continuăi războiul din Afganistan. Am luptat prea mult. De 20 de ani nu am cunoscut pace în America. Este timpul să încheiem războiul. E timpul să ne uităm spre viitor, nu spre trecut.
De asemenea, Joe Biden a transmis un mesaj și organizației teroriste ISIS-K: „Nu am terminat cu voi încă. SUA nu vor avea liniște. Nu vom ierta și nu vom ierta”.