Jocuri de culise în cadrul PNL: Cooperativa lui Klaus Iohannis s-a rupt în bucățele

Jocuri de culise în cadrul PNL: Cooperativa lui Klaus Iohannis s-a rupt în bucățele
Foto: monitorulab.ro

Klaus Iohannis spunea zilele trecute că sunt unii şi alţii care îşi fac jocurile pentru şefia partidului de după alegerile prezidenţiale. Potrivit surselor din cadrul liberalilor, Iohannis ar fi dat un semnal public că ştie ce mişcări de trupe au loc pe ascuns. Iar în acest moment, cooperativa care l-a adus pe Klaus Iohannis ca şef al PNL ar fi ruptă în bucăţele, scrie site-ul sitiripesurse.ro.

Pe de o parte sunt Marian Petrache și Teodor Atanasiu, care au făcut o înțelegere cu ocazia Congresului, să-l pună pe Iohannis la șefia PNL. Pentru că nu mai au niciun interes acum, amândoi își joacă supraviețuirea în politica de nivel înalt, la alegerile prezidențiale, arată sursa citată.

„Atât Petrache, cât și Atanasiu depind foarte mult de rezultatul alegerilor prezidențiale. În seara Congresului, când încă se numărau voturile pe la 12.00 noaptea, Atanasiu profețea. ”Dacă nu reușim cu asta, ne-am cam dus dracului cu toții”. ”Asta” fiind proiectul Klaus Iohannis, care a însemnat trădarea lui Crin Antonescu. De partea cealaltă, Petrache depinde și el de rezultatul alegerilor. Dacă iese prost, va fi a doua rundă de alegeri pe care le coordonează și le pierde, iar partidul nu va ierta acest lucru”, scriu jurnaliștii de la stiripersurse.ro.

O altă tabără este cea a lui Crin Antonescu, compusă în mare parte din senatori care doresc revenirea acestuia în fruntea partidului sau cel puțin să distrugă actuala Cooperativă.

Pe lângă aceștia, Ludovic Orban are și el o bucată din partid, care îl susține să devină urmașul lui Iohannis în fruntea liberalilor. Potrivit sursei citate, Orban își asigură sprijinul teritoriului, fiind preocupat de problemele oamenilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)
21:55 - Din ce este făcută celebra ciocolată Dubai, care s-a viralizat pe TikTok. 200 de grame din acest desert costă 50 de lei