Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marți că este mai important să fie ratificate rapid cererile Finlandei și Suediei de a adera la NATO decât să fie ratificate împreună, transmite Reuters.
Cele două state nordice au depus cererile de a intra în Alianța-Nord Atlantică în contextul războiului lansat de Rusia împotriva Ucrainei, iar solicitările au fost aprobate de toate țările membre cu excepția Ungariei și Turciei.
În general, Turcia este văzută drept principala piedică, iar președintele turc Recep Tayyip Erdogan a semnalat că Ankara ar putea să aprobe cererea Finlandei fără să dea undă verde și în cazul Suediei.
Oficiali occidentali au spus că preferă să se realizeze aderarea în comun, pe de o parte pentru că ar fi mai facilă integrarea celor două state în structurile militare ale NATO.
Cu toate acestea, vorbind înaintea reuniunii miniștrilor apărării din statele NATO de la Bruxelles, secretarul general Jens Stoltenberg a sugerat că această viziune este una secundară.
„Principala chestiune nu este dacă Finlanda și Suedia sunt ratificate împreună. Principala chestiune este să fie ratificate ambele cu drepturi depline cât mai curând posibil”, a spus înaltul oficial nord-atlantic, în discuția cu reporterii.
„Sunt încrezător că ambele vor fi fi membre cu drepturi depline și lucrez din greu pentru ca ambele să fie ratificate cât mai curând posibil”, a adăugat Stoltenberg.
El a insistat că Suedia și Finlanda s-au apropiat deja de NATO în ultimele luni. Totodată, secretarul general al Alianței a amintit că toate statele aliate au aprobat invitațiile pentru aderarea celor două țări nordice.
În ianuarie, Recep Tayyip Erdogan menționa că Turcia are o viziune pozitivă asupra candidaturii Finlandei, dar nu susține aderarea Suediei.
Ankara le solicitase ambelor țări să adopte o poziție mai dură împotriva Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), pe care UE și Turcia îl consideră organizație teroristă, și împotriva rețelei Gullen, pe care o învinuiește pentru tentativa eșuată de puci din 2016.
Grupurile parlamentare din Finlanda anunțau săptămâna trecută că ar putea să ratifice tratatele fondatoare ale NATO în următoarele săptămâni.