Juncker, despre amnistie: Ar fi un pas înapoi. Respectarea statului de drept e absolut necesară / Iohannis: Prin aderarea la UE, ne-am dorit să fim parte a unui spațiu de valori și dorim să rămânem acolo (VIDEO)
O amnistie ar fi un pas înapoi, a declarat Jean Claude Juncker. Președintele Comisiei Europene a afirmat că Europa e făcută și din compromisuri, dar asupra anumitor aspecte nu se pot face compromisuri. Respectarea statului de drept este absolut necesară, a insistat oficialul european, într-o conferință de presă comună alături de președintele Klaus Iohannis.
”În această privință am vrut să reamintesc regulile europene. Este vorba despre respectarea absolut necesară a statului de drept. Am spus că Europa e făcută și din compromisuri, dar că nu trebuie să existe compromisuri pe aspectele esențiale, pentru că aceste aspecte esențiale ar fi afectate negativ dacă s-ar acorda o amnistie, cum preconizează unii din țara dvs. Dacă aceasta ar intra în vigoare, ar fi un pas înapoi”, a declarat Juncker.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
La rândul său, Iohannis a insistat că în România statul de drept nu este negociabil și că el nu va face niciun rabat de la aceste valori și principii. Noi, prin aderarea la UE, ne-am dorit să fim parte a unui spațiu de valori și dorim să rămânem acolo, a punctat președintele.
”Știți foarte bine că pentru mine statul de drept în România nu e negociabil și această poziție am reiterat-o de multe ori și voi rămâne la această opinie. Discuția pe Legile Justiției și pe Coduri din România e o discuție complicată care se poartă de doi ani deja și sper să existe la toți cei implicați înțelepciunea de a duce această discuție spre un final care e conform nu doar cu așteptările mele, ci și cu așteptările românilor, exprimate de Comisia de la Veneția și GRECO. Noi nu putem în România să construim un sistem de justiție care nu e compatibil cu celelalte sisteme de justiție din Europa. Noi, prin aderarea la UE, ne-am dorit să fim parte a unui spațiu de valori și dorim să rămânem acolo. Acest spațiu de valori cuprinde, evident, și principiile și regulile de bază ale unui stat de drept. Asta e o discuție pe care o vom continua în România și eu nu am de gând să fac în niciun fel rabat de la aceste valori și principii. Pe de altă parte, această discuție nu îmbunătățește imaginea României și asta e o problemă pe care trebuie s-o avem în vedere. În ce privește afacerile europene eu sunt convins că vom găsi împreună cu Guvernul abordările potrivite pentru a atinge obiectivele pe care ni le-am propus în timpul președinției Consiliului UE. Problemele interne nu trebuie să afecteze demersurile pe care le facem în cadrul președinției”, a declarat Klaus Iohannis.