Japonia va instala rachete Patriot pe insula Okinawa, pe fundalul tensiunilor cu Coreea de Nord

Publicat: 13 04. 2013, 13:08
Japonia a anunţat vineri că va trimite rachete Patriot pe insula meridională Okinawa pe termen lung, cu scopul de a îşi întări scutul antirachetă, pe fundalul tensiunilor cu Coreea de Nord.Ministrul japonez al ...

Japonia a anunţat vineri că va trimite rachete Patriot pe insula meridională Okinawa pe termen lung, cu scopul de a îşi întări scutul antirachetă, pe fundalul tensiunilor cu Coreea de Nord.

Ministrul japonez al Apărării, Itsunori Onodera, a explicat că rachetele Patriot vor fi instalate în permanenţă la două baze militare din Okinawa „pe cât posibil în aprilie”, transmite AFP.

Instalarea rachetelor va avea loc constant până în martie 2015, însă ministrul Onodera a hotărât să „avanseze acest proiect care va proteja viaţa şi bunurile persoanelor împotriva rachetelor balistice”.

Anunțul intervine pe fundalul tensiunilor regionale cauzate de Coreea de Nord, care îşi ameninţă inamicii cu un război „termonuclear” şi ar putea realiza în orele sau zilele următoare unul sau mai multe teste cu rachete de rază medie.

Două rachete Musudan au fost transportate pe coasta orientală a Coreei de Nord, pe litoralul mării Japoniei (marea de Est pentru coreeni), conform Seul.