Jandarmeria română: Cazul jandarmului ucis la Sibiu, unic în istoria instituției

Publicat: 31 05. 2012, 10:14
Foto: ronduldesibiu.ro

Cazul jandarmului Andrei Marius Paliuc, ucis la Sibiu în dimineața zilei de miercuri, este unul unic în istoria acestei institutii. Pentru prima dată de la înființarea Jandarmeriei Române, un militar aflat în misiune pe timp de pace a fost omorât.

”Este prima dată când se întâmplă așa ceva în istoria Jandarmeriei Române, ca un militar aflat în misiune pe timp de pace să fie omorât”, a spus locotenentul Florin Hulea, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Române, citat de ziarul Adevărul.

Conform unor surse judiciare, prima ipoteză de lucru este că Paliuc ar fi fost victima unei răzbunări. Acesta nu și-a folosit armamentul din dotare, ceea ce indică faptul că își cunoștea agresorul.

Jandarmul a fost ucis în dimineața zilei de miercuri, în timp ce se afla în misiune în fața Consulatului Germaniei din Sibiu, fiind înjunghiat cu mai multe lovituri de cuțit în zona pieptului.