Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile
Foto: mondonews.ro

Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost arestat pentru 30 de zile în dosarul privind fraudarea de fonduri europene pentru lucrări de canalizare la Comarnic, executate de SC Grossman Engineering Group, al cărei administrator este, transmite Mediafax.

De asemenea, oamenii de afaceri Mihail Marian Coman, Vladimir Răzvan Ciorbă şi Liviu Munteanu au fost reţinuţi de procurorii DNA, fiind suspectaţi că firmele acestora au obţinut fraudulos contractul din fonduri europene pentru extinderea canalizării din oraşul Comarnic.

Liviu Munteanu, administrator al SC Grossman Engineering Group SRL din aprilie 2014, a colaborat cu anchetatorii, recunoscând faptele de care este acuzat, astfel că procurorii nu au mai cerut arestarea sa.

Conform anchetatorilor, în perioada 2011- 2015, Iulian Cristian Herţanu, administrator de drept şi, începând cu data de 25 aprilie 2014, administrator de fapt al S.C. Grossmann Engineering Group S.R.L., respectiv angajat al S.C. CVR Asfalt Construct Group SRL Dobroeşti, Vladimir Ciorbă şi Mihai Marian Coman au constituit un grup infracţional pentru a-şi adjudeca fraudulos un contract de lucrări finanţat preponderent din fonduri europene.

În acelaşi dosar, deputaţii Sebastian Ghiță şi Vlad Cosma şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, care au fost plasaţi sub control judiciar, sunt acuzaţi că i-ar fi sprijinit pe cei patru să obţină acest contract, punând presiune şi exercitând ameninţări asupra conducerii SC Hidro Prahova, firma Consiliului Judeţean care derula proiectul european, pentru ca societăţile respective să primească contractul, să obţină prelungiri ale termenelor prevăzute în acesta şi să primească ilegal bani în timpul derulării proiectului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`