Iulian Dumitrescu, lider al PNL Prahova: Mă delimitez categoric de primarul din comuna Podenii Noi asupra căruia planează suspiciunea că ar fi lovit cu pumnii și picioarele un polițist local

Publicat: 22 04. 2019, 21:41
Foto: facebook.com/pg/IulianDumitrescuPNL

Președintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a anunțat, printr-un mesaj publicat pe Facebook, că se delimitează de primarul comunei Podenii Noi despre care se spune că ar fi lovit un polițist local.

Dumitrescu a precizat că la prima ședință de partid, va propune suspendarea din PNL a edilului Mihai Alionte.

”La prima ședință de partid, voi propune suspendarea din PNL a lui Mihai Alionte, primar în Podenii Noi

În calitate de președinte al PNL Prahova, mă delimitez categoric de primarul din comuna Podenii Noi, Mihai Alionte, asupra căruia planează suspiciunea că ar fi lovit cu pumnii și picioarele un polițist local. La prima ședință a BPJ al PNL Prahova, voi propune suspendarea drepturilor și prerogativelor pe care acesta le are în PNL până la clarificarea circumstanțelor legate de incident.

În opinia mea, primarul unei localități trebuie să fie un exemplu din toate punctele de vedere pentru concetățenii săi, nicidecum să răspândească discordia și violența. Prin povestea legată de violențele în care se spune că este implicat, primarul Mihai Alionte a adus grave prejudicii de imagine partidului. PNL este o formațiune politică ce crede în dialog și supremația legii statului român, nicidecum în forța pumnului și în legea străzii”, a scris Iulian Dumitrescu, pe Facebook.

Precizările liderului PNL Prahova vin în contextul în care un polițist local din comuna Podenii Noi a reclamat faptul că ar fi fost bătut de edilul Mihai Alionte. Primarul neagă acuzațiile.