Ionuț Stroe: S-a stabilit componența comisiei de negociere pentru fuziunea cu ALDE și există un progres evident al discuțiilor cu PMP. Noi, PNL, am asumat de la bun început rolul de integrator al dreptei (VIDEO)

Publicat: 11 01. 2022, 18:02
Foto: Facebook @ Ionuț Stroe

Biroul Politic Național al PNL a stabilit, în ședința de marți, componența comisiei de negociere cu ALDE în vederea fuziunii, a anunțat purtătorul de cuvânt al liberalilor, deputatul Ionuț Stroe, care a precizat totodată că există un progres evident al discuțiilor cu PMP.

Ionuț Stroe (PNL), precizări despre stadiul negocierilor cu ALDE și PMP pentru o eventuală fuziune

„Vă pot comunica faptul că s-a stabilit astăzi în ședința BPN componența comisiei de negociere cu ALDE în vederea fuziunii. Noi, Partidul Național Liberal, am asumat de la bun început rolul de partid integrator al dreptei, acesta este și motivul pentru care începem demesurile de dialog – dialog politic, aș putea spune – cu ALDE. Comisia de negociere va fi condusă de secretarul general Dan Vîlceanu și îi are în componență – alături, bineînțeles, de secretarul general – pe domnul Rareș Bogdan, pe domnul Iulian Dumitrescu, domnul Toma Petcu, Hubert Thuma și domnul Falcă Gheorghe”, a declarat Ionuț Stroe, care în aceeași conferință de presă a vorbit și despre împărțirea posturilor de prefect.

Întrebat în ce stadiu sunt negocierile dintre PNL și PMP, el a adăugat: „Vă pot confirma faptul că există un progres evident al discuțiilor cu PMP. Probabil că în curând vom avea și decizii în acest sens, doar că în momentul de față nu vă pot da detalii în legătură cu aceste discuții”.