Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL: Nu este prima oară când Vasile Dîncu are aceste reacții resentimentare. Nu se pune problema unor demisii în Guvern sau ce solicită dânsul pe Facebook (VIDEO)
Deputatul Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a vorbit despre declarațiile făcute de senatorul Vasile Dîncu, vicepreședinte PSD, și susține că acestea „nu îl ajută nici pe dânsul și nu ajută nici coaliția”. Liberalul a vorbit despre această situație, joi, la Știrile B1 TV prezentate de Andreea Moraru.
Ionuț Stroe (PNL), pe B1 TV, despre schimbul de replici cu Vasile Dîncu (PSD)
Întrebat cum vede reacția social-democratului, liberalul a spus: „Din păcate, și nu se întâmplă prima oară, domnul Dîncu are aceste reacții resentimentare, care în mod evident că nu îl ajută nici pe dânsul și nu ajută nici coaliția. În cadrul coaliției, discuțiile sunt așezate, există argumente de o parte și de alta, există soluții, există contribuții ale tuturor partidelor din coaliție pentru a avea cât mai curând aceste legi ale educației, dar domnul Dîncu se pare că acuză sau vorbește despre anumite persoane și situații de care s-a trecut”.
„Într-adevăr, e adevărat faptul că domnul Dîncu nu a participat la ședința coaliției de aseară, în care s-au discutat toate aceste lucruri”, a continuat Ionuț Stroe.
Întrebat dacă e de părere că Vasile Dîncu nu știa de deciziile luate miercuri seară în coaliție, Ionuț Stroe a adăugat: „N-aș vrea să presupun, probabil că… știți foarte bine că articole de presă s-au făcut și aseară, urmare a deciziilor din această ședință a coaliției, dar cred că, vă spun sincer, este cumva de nedorit să mai avem astfel de reacții, în condițiile în care discuțiile se poartă într-un cu totul alt registru decât cel evidențiat sau pe care îl acuză domnul Dîncu. Ar trebui să fie informat, eu cred că era informat în legătură cu deciziile luate în cadrul coaliției”.
„La fel, cred că în condițiile în care manifestă interes pentru această zonă a educației este la curent sau se poate informa foarte simplu în legătură cu deciziile sau modul în care evoluează discuțiile în cadrul coaliției pe temele educației, nicidecum la maniera prin care le prezintă public”, a afirmat purtătorul de cuvânt al PNL.
„Prefer să mă opresc în a mă gândi la ceea ce vrea domnul Dîncu să exprime public. Mai degrabă dânsul ar trebui să explice de ce face aceste declarații sau în ce registru, ce își dorește. Nu e prima oară când se întâmplă. Știți că au mai fost solicitări publice de amânare, de abandonare a discuțiilor pe legile educației, de amânare cu 30 de zile, realitatea l-a contrazis de fiecare dată pe domnul Dîncu și probabil că și de data aceasta veți vedea că nu se pune problema unor demisii în Guvern sau ce solicită dânsul pe Facebook”, a mai spus Ionuț Stroe.