Ionuț Stroe: Probabil coaliția care se prefigurează și la nivel de București va da soluția pentru Primăria Generală / Datoriile acestui oraș sunt achitate de o guvernare liberală (VIDEO)
Probabil coaliția care se prefigurează și la nivel de București va da soluția pentru Primăria Generală, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuț Stroe, duminică, pe B1 TV, la „Selectiv” cu Dan Bucura.
Ionuț Stroe (PNL), pe B1 TV, despre alegerile pentru Primăria Generală a Municipiului București
„Probabil coaliția care se prefigurează și la nivel de București va da soluția pentru Primăria Generală a Municipiului București, pentru că ce se întâmplă în momentul de față a depășit orice fel de limită (…). Datoriile acestui oraș, care are pretenții de capitală europeană, dar nu se ridică nici măcar la genunchiul broaștei, sunt achitate de o guvernare liberală, și anume de premierul Cîțu, la solicitarea domnului viceprimar Bujduveanu”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL.
„Îmi aduc aminte că în 2021, apropo de marea problemă a termoficării, trăim într-o capitală europeană care n-are agent termic și apă caldă, în 2021, actualul primar avea de gând să dea afară directorul Energetica Servicii. Știți ce companie e asta? Știți cine o conduce? Un liberal. Am insistat și am încercat să îi facem acest plan de reorganizare la Primăria București (…). Tot ceea ce s-a făcut la nivel de termoficare a fost implementat, proiectat și finanțat la inițiativa acestui director, cu sprijinul Consiliului General, bineînțeles, al PNL, pe care Nicușor Dan, culmea, întrebați-l, voia să îl dea afară în 2021”, a continuat Ionuț Stroe.
„Trăim într-un oraș blocat de trafic, la fel, pretenții de capitală europeană. Petrecem blocați în trafic o săptămână și jumătate din acest an. Trăim într-o capitală în care drogurile au devenit una dintre cele mai mari probleme pe care o negăm sau de care fugim și în care școlile acestei capitale europene sunt împânzite de acest flagel, și domnul primar se uită în altă parte”, a adăugat liberalul.