Ionuț Stroe (PNL): Putem deveni un actor foarte important și un pilon de stabilitate pe zona de furnizare de gaze. Vom avea posibilitatea de a exporta (VIDEO)
Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a declarat marți, pentru B1 TV, că economia Germaniei depinde de gazul rusesc, dar aceasta are alternative. De altfel, la nivelul UE se discută aprofundat despre cum putem scăpa de dependența de resursele energetice rusești. Iar România poate deveni un actor important în ce privește exportul de gaze, a spus Stroe, în contextul în care președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, va veni miercuri în România.
Declarațiile au fost făcute în cadrul Știrilor B1 TV, prezentate de Luiza Cergan.
Stroe: Economia Germaniei depinde de gazul rusesc, dar există alternative
„Eu cred că Germania acum acționează în directă relație și coordonare cu UE. Această politică de eliminare a dependenței energetice față de Rusia e foarte bine aprofunată și dezbătută în UE. Se încearcă, pentru prima oară, găsirea unor soluții alternative comune, nu individuale statelor. Suntem siguri că în viitorul nu foarte îndepărtat se va și obține această independență energetică.
Într-adevăr, economia Germaniei depinde de gazul rusesc.
Sunt alternative de import de gaz lichefiat din SUA, există posibilități la care Germania se poate racorda în zona Azerbaidjan și alte state care pot produce surplus de gaze naturale”, a declarat Ionuț Stroe, pentru B1 TV.
Stroe: România poate deveni un actor importnat în ce privește exportul de gaze
„Dar dacă tot e să vorbim de perspective, uitați-vă ce se va întâmpla în România: lucrurile sunt îmbucurătoare legate de cum putem deveni un actor foarte important și un pilon de stabilitate pe această zonă de furnizare de gaze. Legea offshore va oferi României această perspectivă și de ce nu, am putea să exportăm. (…)
România va deveni, în circa doi ani, unul dintre aceste state care va genera surplus, lucru care se va reflecta în posibilitatea de a exporta și în stabilitatea unor prețuri bune și o protejare a consumatorilor români”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt al PNL.