Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL a declarat vineri în emisiunea Politica zilei, moderată de Ioana Constantin că Ordonanța privind scăderea prețului la carburanți era necesară pentru a ridica presiunea psihologică privind explozia prețurilor:
„Dacă reușești să iei această presiune psihologică care există în piață, care evoluează în creștere, poți elimina parte din panică și a celor creșteri de prețuri generate de această creștere a carburanților. Este o luptă pe care trebuie să o dai cu inflația, pe care suntem obligați să o câștigăm. Lucrul acesta are un cost, pe de o parte bugetul de stat, iar pe de altă parte e de salutat atitudinea producătorilor de carburanți care participă și ei cu o cotă parte la acest efort de traversare a acestei perioade. Măsura nu este una care intervine în piață, ci este doar o posibilitate de care s-a folosit majoritatea producătorilor”.
Acesta a mai spus că este prima oară în România când zona privată reacționează la solicitarea Guvernului și acceptă ca efortul să se împartă.
Ionuț Stroe a mai spus că statul nu a beneficiat de pe urma creșterii prețurilor la energie:
„Au crescut încasările la TVA dar statul nu a fost cel care a beneficiat în termeni reali. Populația a solicitat statului să oprească aceste măriri de prețuri , lucru pe care l-a și făcut.
Statul nu acționează în sensul câștigului. Câștigurile sale se redistribuie sub forma investițiilor, a pensiilor, a foarte multor beneficii acordate”.